Drumetii in Romania

Jurnal de calatorie – Olimp, octombrie 2021

Jurnal de Calatorie – Ada Brutaru Olimp, octombrie 2021

Olimp 2021

Zilele trecute Cristi a intrebat pe grupul participantilor la tura de pe muntele Olimp daca e cineva care ar dori sa povesteasca despre acest traseu …

Probabil, un om mai cu experienta in ale muntelui ar reusi sa descrie mai bine calatoria prin prisma traseului sau a aspectelor tehnice ale ascensiunii, eu insa as incerca sa o spun gandindu-ma la ce a insemnat pentru mine sa ies din ceea ce se numeste „zona de confort”, sa-mi demonstrez ca daca este ceva ce imi doresc cu adevarat, acel ceva poate deveni posibil!

De ani de zile „asteptam” sa ma simt suficient de pregatita fizic si (mai ales) sa gasesc timpul necesar pentru o expeditie montana – asta pentru ca in economia timpului unei familii cu doi copii scolari, job si catel, nu prea mai ramane loc de proiecte personale.

Ma uitam cu admiratie la toti prietenii mei care urca munti si ramaneam la stadiul gandului care nici nu-ti da pace dar fata de care nici nu faci ceva concret pentru a-l transpune in plan si mai apoi planul in actiune.

Olimp noaptea

Anul acesta, dupa o pandemie care invariabil cred ca ne-a dus si catre introspectie, mi-am setat un obiectiv clar si concret. Sa ajung intr-un an pe Kilimanjaro! Pentru asta insa pregatirea fizica “de asfalt” nu e suficienta. Doua luni mai tarziu aflam de #sprevarf cu Cristi M, de expeditiile sale si mi-am zis ca e momentul sa-mi arat ca se poate si ca muntele Olimp poate fi acea prima experienta de care am nevoie pentru a-mi evalua la modul corect pregatirea fizica dar si ocazia sa imi confirm ca drumetiile montane nu sunt doar un gand frumos ci ceva ce imi doresc cu adevarat sa experimentez. Cam acestea au fost premisele acestei calatorii…

Drumul cu masina de la Bucuresti in Grecia e usor provocator. Sa traversezi Bulgaria nu poate fi tocmai cea mai placuta calatorie, desi ajungi sa te consolezi spunandu-ti ca mai exista tari europene care o duc si mai prost ca noi la infrastructura. Am ajuns in Paralia Katerini intr-o zi de vineri, in jurul pranzului, dupa aproximativ 11 ore si peste 700 de kilometri parcursi. Ne-am cazat rapid si fara probleme intr-un hotel situat intr-o zona rezidentiala, foarte aproape de una din plajele de la Marea Egee si vedere catre muntele pe care aveam sa il urcam a doua zi. Spre seara, Cristi ne-a strans pentru o mica sedinta preparativa pentru ziua ascensiunii si tot grupul s-a retras la somn devreme, sa fim cat mai odihniti pentru ceea ce avea sa devina o experienta de neuitat.

Sambata dimineata la 5.15 m-am trezit cu super emotie, rucsacul era pregatit de cu seara cu tot ce am fost sfatuiti sa avem la noi. Am mers cu masina aprox. 40 de minute pana in Prionia, punctul de plecare in traseu, si ne-am inceput drumetia la putine minute dupa ora 7 a.m.

Traseul e un urcus sustinut aproape tot drumul. Cele cateva zone (putine) in care urcusul se domoleste ajungi sa le savurezi la maxim. Sa faci pasi mici, sa ii dai timp corpului sa isi redobandeasca energia. Pentru cineva care nu a mai fost pe munte este un efort diferit de tot ceea ce pregatirea fizica urbana poate fi. De forta picioarelor nu ma indoiam insa aveam temeri ca voi ramane fara suflu din pricina efortului, ceea ce s-a si intamplat de cateva ori, si tot de atatea ori corpul s-a adaptat aproape fara sa imi dau seama cum si am mers mai departe.

Echipa Olimp2021

In clipele grele mi-au fost importante doua chestii: gandul ca oricat de greu mi-ar fi sa nu renunt mental, sa mai fac un pas si inca un pas, sa ma concentrez pe fiecare urmator pas pe care il aveam de facut, si incurajarile lui Cristi, ghidul nostru pentru aceasta drumetie. Mai mult, pe langa drumetia propriu-zisa am invatat cum sa prind siguranta de sine cand pasesc pe suprafata unei pietre, cum se tin betele de tracking corect in mana, ce procent din efortul fizic este preluat de acestea atunci cand le folosesti. Si acestea sunt doar primele care imi vin in minte.

Tracking olimp 2021

Peisajele sunt de o frumusete rara! Nu intamplator multele Olimp este cunoscut drept „lacas al zeilor din antichitate”. Cand ajungi pe picioarele tale deasupra norilor privelistea te recompenseaza si pur si simplu uiti de faptul ca traseul e solicitant, ca esti oarecum contracronometru daca vrei sa faci aceasta dumetie intr-o singura zi sau ca momentul in care te afli reprezinta abia jumatate din drumul catre varf. In plus, ce-am mai observat eu, si cred ca merita mentionat, este ca te detasezi in adevaratul sens al cuvantului de tot ce inseamna grija cotidiana. Ramai doar tu, muntele, cararea acoperita de grohotis si vocea ghidului ce duce grupul mai departe.

Am urcat aproximativ 7 ore pana am ajuns pe varful Skala (2866m alt.), cu pauze binemeritate pentru o gustare, hidratare si evident, cu timp de poze!!! 😁 Varful Skala iti ofera trei variante asupra modului in care doresti sa iti petreci urmatoarele aproximativ 3 ore. Sa ramai la 2866 m alt. si sa te bucuri de priveliste in timp ce iti incarci bateriile pentru coborare, impunatorul varf Mytikas (2917m) la dreapta – cel mai inalt varf din Grecia – si varful Skolio (2902m) la stanga.

Daca alegi varful Mytikas, din acest punct, traseul devine mai delicat pentru cine nu a mai urcat pe munte (eu) si constata cu stupoare (tot eu) ca ii e frica de inaltime. Delicat pentru ca are niste portiuni expuse care te pot intimida foarte rapid, dar care se poate parcurge in siguranta cu echipamentul potrivit – casca de protectie si ham de escalada – alaturi de coarda de siguranta pe care ghidul o desfasoara de-a lungul traseului pentru asigurarea fiecarui „membru al echipajului”.

Nu e greu de ghicit ca eu in acest punct am ales sa merg catre varful cu 15m mai mic decat cel mai inalt varf din Grecia, fiind complet impacata cu decizia pe care am luat-o! E foarte posibil ca daca as fi tras de mine mai mult, daca nu ma opream la primul impuls serios de teama de inaltime, sa fi reusit si eu sa ajung pe Mytikas alaturi de toti ceilalti zece parteneri de drum –  dar scriind aceste randuri raman sa ma intreb – daca as fi urcat mai mult cuprinsa de teama, unde ar mai fi fost gandurile frumoase si amintirile placute de astazi? 

Cand urci un munte pentru prima data e bine sa ramai flexibil in a te adapta situatiei si sa recunosti chiar si atunci cand iti vine greu sa o faci cat e de important sa iti asculti corpul si mintea si sa fii pregatit sa iti ajustezi planul initial, daca acest lucru poate face diferenta intre o experienta traita cu zambetul pe buze sau una in completa crispare.

Traseul catre varful Skolio nu necesita cunostinte tehnice. Sa ajungi de pe Skala pe Skolio mai ai nevoie doar de inca o doza de energie, fix cat sa mai mai poti urca putin! Bucuria de a ajunge pe varf a fost un moment, un moment frumos pe care pot spune ca l-am trait alaturi de toti colegii de taseu. Am trait bucuria propriei reusite alaturi de emotia pe care am simtit-o atunci cand in linistea muntelui s-au auzit deodata strigate de „Echo”, in voci pe care le recunosteam, si implinirea de pe chipurile lor la intoarcerea lor de pe Mytikas. Acolo, pe Skala, cred ca am reusit sa impartasitm bucuriile si energia acestui moment de parca ne-am fi stiut cu totii de foarte mult timp!

Pentru mine, partea cu adevarat fascinanta a acestui traseu ramane tot ceea ce am trait pana spre varf. Desigur, pana acolo si inapoi spre baza muntelui, unde am ajuns seara tarziu, cu frontalele luminandu-ne drumul.😊

Se spune (si e bine sa pastrezi in vedere acest aspect) ca cele mai multe accidente montane se intampla la coborare. Adrenalina dispare, mintea se relaxeaza si corpul oboseste. Genunchii si articulatiile preiau toata greutatea drumului. Pentru mine coborarea ramane mai usoara decat ascensiunea dar ea a fost si momentul in care am constientizat de fapt cat de mult am putut sa urcam intr-o singura zi!!!

Febra musculara a durat maxim doua zile dar efectele pozitive ale drumetiei se resimt inca si acum!!!

Daca acest text ar contine si niste concluzii as spune asa:

  • Nu pleca pe munte fara cineva care stie si poate sa te duca in siguranta pe traseu, rolul ghidului montan este pur si simplu esential!
  • Peisajele Olimpului sunt superbe, te poti uita la poze iar si iar si le vei gasi fascinante de fiecare data.
  • Muntele este in primul rand o provocare pentru minte. Daca simti ca ramai fara suflu sau daca din pricina efortului drumul iti devine imposibil de greu – ai rabdare, gandeste-te ca mai e nevoie de un pas si de inca un pas si tot asa. E fix ca pe rollercoaster. Energia revine in valuri si ea reprezinta victoria psihicului asupra fizicului.
  • Camarazii de drum devin prieteni, muntele sudeaza prietenii existente dar si deschide usa catre altele noi!

Cristi, Doru, Andreea, Alexandra, Anca, Matei, Alex ma bucur ca v-am cunoscut cu aceasta ocazie! Imola, Marian si Adina ma bucur ca ne-am mobilizat sa facem acest traseu impreuna.

Va multumesc fiecaruia, a fost minunat!