Şi astăzi trezirea a fost iar la ora 06.00. Mă uit la ceas, verific altitudinea, verific şi data. E luni, 18 aprilie şi suntem la Pangboche, aproape de 4000 de metri. Deja scăderea în altitudine se simte şi din confortul pe care îl avem, peste noapte fiindu-ne ceva mai cald.

Ca de obicei, în ultimele zile, mă trezesc răgușit și durează ceva timp până să îmi revin. Gâtul e „maltratat“ de praful de pe poteci și de la oscilaţia temperaturilor. Am buzele crăpate şi faţa arsă de soare, cu toată crema de protecţie folosită.

Mai toţi avem aceleași probleme. Doar suntem echipă. La urcare ne-am confruntat cu durerile de cap şi stomac, acum cu cele de „frumuseţe“… 😊)

Azi ne despărțim de Mitză și Anca. Urmează să petreacă încă două săptămâni sus pe munte, în încercarea de a urca Ama Dablam (6812). După micul dejun are loc ceremonia și, împreună cu Sherpa Ngimadawa, primesc binecuvântarea de a urca muntele.

Ne despărțim, iar din Pangpoche noi ne continuăm drumul #sprecasa, urmând ca azi sa ajungem în Namche Bazar, capitala Sherpa, cea despre care v-am spus câteva cuvinte în cea de-a cincea zi a expediţie. Găsiţi pe site pagina de jurnal: https://sprevarf.ro/jurnal-din-himalaya-ziua-5-viata-dintre-gigantii-lumii/

Urmează un drum lung de 14 km, în care vom ajunge la cota 3400m, locul unde vom da iar cu ochii de imaginea care impresionează, prin modul în care aceşti oameni au reuşit să se dezvolte, să se civilizeze la peste 3000 de metri, fiind aproape „rupţi“ de restul lumii.

Plecăm destul de voioși, deși unii sunt răciți bine… Dar este răceală „nobilă“, din Himalaya. Avem de coborât azi cam 600 m (cât de rău poate sa fie?! :D) Cei care cunosc muntele ştiu că niciodată distanţele care presupun diferenţe de altitutine nu sunt similare cu cele liniare. În cazul de faţă, spre exemplu, pentru a coborî cei 600 de metri, vom străbate 14 kilometri… Am făcut precizarea pentru că am avut plăcuta surpriză să constat că aceste postări îmi sunt citite şi de persoane care nu au de-a face cu drumeţiile montane, dar care au fost atrase de poveştile dintre munţi.

Suntem pe drumul principal, aşa ca nu poate lipsi praful, aglomerația și iacii. După o scurtă bucată de drum la vale, urmează și prima urcare. Şi-apoi alta, şi-ncă una… Parcă aveam de coborât azi, nu?!

Ajungem la Tengboche și facem câteva poze la poarta mănăstirii. V-am povestit şi despre acest lăcaş de cult budist, cel mai mare al comunității Sherpa, din regiunea Khumbu. Aveţi detaliile tot pe site: https://sprevarf.ro/jurnal-din-himalaya-ziua-7-binecuvantarea-inainte-de-a-urca-pe-culmile-gigantilor/

Un căluț tot vrea sa fie vedeta pozelor și participă la ședința foto.

Fac o poză cu porterul meu. Cred că are 1,50m înălţime şi 50 de kilograme cu tot cu haine pe el, dar de când suntem pe aici a dus, aproape zilnic, 30 de kilograme. Am mai spus-o şi în alte pagini de jurnal. Nu vor să-I privim cu milă, aşa cum o facem. Pentru ei, treaba aceasta este una firească şi una pe care o primesc cu multă satisfacţie pentru că au cu ce să-şi câştige existenţa. Pe lângă sumele negociate pentru ei, cam fiecare turist mai lasă câte un bacşiş. Sunt bani meritaţi din plin!!!

Privim în spate, peste umăr, și vedem Everestul cu „pălăria“ de nori pe vârf.

Începem coborârea și deja pădurea este colorată în roşul rododendronului. Avem cam 600m de coborât, dar pe care îi vom recupera imediat cu o nouă urcare. Suntem deja obosiți și nu îi mai credem pe cei doi Sherpa Gombu și Pmba când ne spun fie „că mai e puţin“, fie după „dealul ăla“. Este momentul în care îmi aduc aminte de cum îi mai „încurajez“ şi eu pe turişti în ture când mă întreabă cam cât mai avem. În aceste momente îi înţeleg, dar n-am gânduri să-mi revizuiesc comportamentul 😊

Ne este foame, alt semn al scăderii altitudinii, și continuăm treaba cu meniu de Paște. Pe lângă drob, pască şi fripturi, avem proasta inspiraţie să vorbim şi despre nişte parizer cu muştar… Ni se face apă-n gură, îi scriu nevesti-mii să treacă şi aşa ceva pe lista de cumpărături, şi încercăm să schimbăm subiectul. Încerc să-i tentez cu supa de usturoi şi Dal Bhat, dar nu vrea nimeni să mai audă de ele, prea curând.

Recunoaștem multe locuri din cele pe unde am trecut la urcarea spre Everest Base Camp. Unele ne oferă panorama în toată spelndoare, faţă de urcare când erau ascunse de ceaţa joasă. Numai că soarele înseamnă şi mult praf, duşmanul nostru principal, în aceste zile.

Trecem pe lângă intersecţia cu Lacul Gokyo, unul dintre locurile clasice de popas, și cred că, sezonul viitor, vom organiza un traseu de trekking acolo. Sherpa îmi spune că este spectaculos. Mi-ar plăcea s-o iau şi pe Lili cu mine pentru că, până la urmă, povestitoarea casei ea este. Ce-am scris eu, dar ea ar ieşi dintr-o tură din asta cu două romane 😊

Mai urcăm puțin, mai râdem și, în sfârşit, ajungem deasupra capitalei Sherpa, Namche Bazar. Aţi tot citit zilele acestea despre Sherpa. Vorbim despre o comunitate, un grup etnic de persoane care locuiesc în mai multe zone din țări precum India, China, Nepal și Bhutan. Cuvântul Sherpa este tras de la limba lor maternă și se referă la oamenii care vin din est, o referire la patria lor originară din secțiunea de nord-est a Nepalului. Mai multe estimări indică faptul că populația globală a lui Sherpas este de aproximativ 276700, dintre care cei mai mulţi trăiesc în Nepal. Diverse persoane din Sherpa au obținut faima în întreaga lume, în principal datorită modului lor de alpinism.

Cel mai faimos dintre Sherpa este Tenzing Norgay, care a fost printre primii oameni din istoria înregistrată pentru a ajunge la vârful muntelui Everest împreună cu Sir Edmund Hillary. În 1996, fiul lui Tenzing, Jamling Tenzing Norgay, a urcat de asemenea pe munte. Apa Sherpa a obținut faima mondială după ce a urcat pe Muntele Everest de 21 de ori. Una dintre cele mai cunoscute femei Sherpa este Nima Chhamzi Sherpa care, în 2012, la vârsta de 16 ani, a devenit cea mai tânără femeie care a escaladat Everestul (detalii am găsit aici: https://ro.history-hub.com/de-unde-vin-oamenii-sherpa).

La 13.30 suntem la cazare. Aștept cu nerăbdare dușul fierbinte. Mâncăm și apoi ne luăm camerele în primire. În sfârşit, pot să fac duş, cred că m-am mai „decolorat“ un pic 😊 Ne băgăm în sacii de dormit, la căldură, mai citim, mai aflăm ce e pe-acasă, şi aşteptăm masa de seară. Program de bebeluş…

Când ne revedem, deja părem a fi alţii. Mirosim a parfum, suntem mai luminoşi. După masa de seara de la 18.30 urmează sa ieșim la cumpărături în Namche. Avem de luat de la pastile de gât și nas, până la mici atenții pentru cei de acasă. Acuă ma pot uita și după ceva cu Island Peak că doar știu cum e acolo sus 😉 Poate ajungem și la renumita cofetărie din orășel.

Mâine e o zi grea cu vreo 17 kilometri de mers. Avem şi mai mult de „coborât“. Ne amintim că drumul de la Lukla spre Namche a început cu o coborâre. Încă de atunci ne-am cam gândit cu strângere de inimă la cee ace ne aştepată în momentul întoarcerii. Şi, da, am urcat noi pe Island Peak, am dat kilometrajul peste cap în aceste zile, dar picioarele încep să se resimtă, iar energia e pe terminate… Dar, până mâine, mai sunt nişte ore de somn!

Namaste!