A cam început numărătoarea inversă pentru adevărata provocare a acestei expediții: vârful Island Peak (Imja Tse), aflat la aproape 6200 de metri altitudine. Vârful a fost numit Island Peak, în 1953, de către membrii expediției britanice pe Muntele Everest, deoarece apare ca o insulă într-o mare de gheață când este privit din Dingboche. Numele a fost modificat mai târziu, în 1983, în Imja Tse, dar prima denumire rămâne alegerea populară. Vineri spre sâmbătă vom începe ascensiunea, iar pe 16 aprilie, dimineața, sper să vă pot oferi imagini și informații cu atmosfera de acolo.

Dar până atunci, profităm de perioada de relaxare, aclimatizare și antrenament.

Ziua de astăzi a început la 07.00, fiind trezit de o rază de soare care, să mă exprim poetic, mă „mângâia“ pe față. Deși, când ai vrea să dormi și ai oportunitatea să mai zăbovești, numai poezie nu-ți trece prin minte atunci când ești trezit de diverse… fenomene, să le zicem. Mă uit pe fereastă. E senin și pare cald. Mă spăl și pregătesc repede bagajul pentru porteri, apoi fug la masă. După ce mi-am liniștit stomacul, arunc o privire peste acoperișul lodge-ului și privesc înălțimile. Pare că pe Lhotse e vânt puternic. De aici, Island Peak cu ai săi 6189m pare un deal pe lângă gigantul de 8516m. Fac niște poze, un live și plecăm, în formație completă, spre Chukhung (4730m), unde vom sta două zile pentru a ne reface energia, dar și pentru antrenament. Pentru că, dacă până acum, am făcut trekking, pe Island Peak urmează să ne testăm și abilitățile tehnice.

Sherpa ne-a „promis“, astăzi, un traseu ușor, de trei ore. Pe drum, ne intersectăm doar cu un grup de americani gălăgioși. Doar atât??? La ce atmosferă de „bulevard“ am avut, zilele trecute, pe poteci, deja ni se pare ceva în neregulă.

De astăzi, echipa de șerpași s-a mai îmbogățit cu doi. Sunt cinci în total și ne vor ajuta să ajungem pe vârf sau, după posibilități, #sprevarf. Toată echipa șerpașilor cred că ar putea urca pe Island Peak și cu ochii închiși, ținând cont că au făcut vârful ăsta de sute de ori, până acum. Suntem pe mâini bune. Îl avem și pe Mitză Matei, ghidul nostru care știe traseul, având în vedere că are vreo șase urcări pe Island Peak. De altfel, el este venit în această expediție și cu al treilea obiectiv: Ama Dablam, pe care va încerca să-l urce, săptămâna viitoare, împreună cu coechipiera noastră, Anca Răcătean.

Avem de trecut, din nou, de bolovanii de pe marginea râului. Suntem sub Ama Dablam. Ne bucurăm de peisaje, deja avem alt tonus, iar la cazare ajungem destul de repede.

Trecem de zidurile de piatră și intrăm în curtea interioară. Aici suntem uimiți de curățenia și căldura dată de pavajul de piatră. În scurt timp, luăm exemplul celorlalți, ne descălțam și stăm la soare. Primim câte un ceai de bun-venit și ne luăm camerele. Cred ca e cea mai bună cazare… Confort, curățenie, băi în interior (pe holuri), săli de mese spațioase, colorate, călduroase și cu niște priveliști care te fac să te înfurii că n-ai talentul unui pictor în a surprinde splendoarea „celor mai cei“ dintre toți munții.

Alegem sa mâncăm în sala de la etaj pentru a ne bucura și de peisaje. După masă, mai stăm un pic la soare și, deodată, încep să urce norii.

Aflăm că de trei zile nu se zboară spre și dinspre Lukla și, astfel, ne explicăm și lipsa agitației de pe traseu.

Se lasă frigul și începe să plouă, apoi să fulguie. Totul se schimbă cu o viteză uluitoare. Tună și fulgeră în timp ce ninge. Mă retrag în căldura sacului de dormit pentru două ore.

Pe la ora 17.00 mă trezesc și văd că e deja alb pe jos. Starea meteo o aflăm de la Sherpa. Nu ne miră. Sunt oameni ai locului, care cunosc fiecare semn al naturii, care știu cel mai bine când muntele este pregătit să te primească sau când e cazul să mai aștepți.

Pentru mâine, ne asigură că vom avea vreme bună pentru exerciții cu blocatorul și corzile fixe. Sunt tehnici pe care le repetăm și noi la ateliere, de câțiva ani, pe lângă rapel sau diferite noduri.

La 19.00 avem iar masă și mă forțez sa mănânc cât mai mult din porția de paste. Sunt carbohidrați buni, cu ardere lentă, recomandați pentru turele care presupun efort fizic.

Ne bucurăm de obișnuitul prosop umed pentru față și mai lenevim în sala de mese unde este cald o bună perioadă de timp.

În cameră, temperatura a scăzut destul de mult, dar în sac e cald și bine

Pare că și netul a obosit, dar sper să mă lase să dau noua pagină de jurnal.

În afara verificării echipamentului și a câtorva exerciții despre care am amintit mai sus, mâine e zi de odihnă. Vineri va fi o zi grea. Urcăm la Base Camp Island Peak și, de acolo, tot #sprevarf!

Nu mai vorbesc prea mult despre acest moment. Mi-am propus să mă rezum la prezent. Nu de alta, dar mă iau ceva emoții…

Namaste!