M-ați tot auzit spunând că, din toată experiența pe munte, cel mai mult îmi place călătoria în sine și, nu neapărat, atingerea unei culmi.

Bineînțeles că mă bucur când ajuns pe vârful pe care-l am ca obiectiv, dar cele mai frumoase și pline trăiri și amintiri sunt de pe traseu. Iar călătoria printre „giganții“ lumii îmi dezvăluie în aceste zile un stil de viață care nu contenește să mă uimească.

Este uluitor să vezi atâta animație la peste 2-3000 de metri, sate pline de case îngrijite cu grădini de zarzavat, lume relaxată, chiar dacă viața nu este una de lux, după standardele fixate de noi, animale plimbându-se libere, în momentele în care nu sunt luate în caravanele către Everest Base Camp. Copii la tot pasul, îmbrăcați sumar, neglijent, dar fericiți, obișnuiți cu turiștii. Sunt oameni care iau viața ca atare, pentru care valorile sunt cu totul altele, care muncesc „cu spatele“ pentru a-și câștiga existența și a-și întreține familiile. Sunt oameni „înrădăcinați“ care acceptă tot ce înseamnă dezvoltare și primesc investitorii străini care vor să le construiască spitale, școli, pensiuni etc, pentru că-și doresc bunăstarea la ei acasă, nu vor s-o caute în alte locuri. Pentru ei viața nu există dincolo de munți. În afara aerului de aici, de la înălțimi, s-ar sufoca…

O să vă prezint povești separate despre oamenii, stilul de viață, obiceiurile religioase sau școlile din Himalaya, pentru că, da, se face carte și aici. Și una bună, mai ales în privința englezei, limbă pe care o stăpânesc și șerpașii, dar și porterii.

O să revin la sumarul zilei, una în care am ajuns la Namche Bazar, capitala Sherpa, așezare care se află la cota 3440m. Fuseseră anunțate ceva precipitații, dar, din fericire, am scăpat de ele și ne-am putut bucura de traseu. Tot drumul ne-a fost un decor de vis, cu magnolii, orhidee, copaci de piersici roșii și rododendroni înfloriți, cu caravane de catâri și iaci, cu emoțiile date de nesfârșitele poduri suspendate, încărcate de caii de vânt. Ținutul nepalez numără peste 3000 astfel de construcții. În zona traversată de noi, „vedeta“ a fost Podul Suspendat Hillary, aflat în Parcul Național Sagarmatha și inclus, în 1979, în Patrimoniul Mondial.

Perioada este una plină de turiști pentru că este considerată ca fiind cea mai bună pentru cei care vor să ajungă pe Everest. Sincer, este o aglomerație care-mi place, de data aceasta. Dar până ajungem pe înălțimi, ne bucurăm să le zărim și de jos, atunci când norii ne lasă. Azi ni s-a arătat vârful Tamserku (6608m).

De la Phakding (2670 m) până la Namche Bazar (3440) am făcut șapte ore și jumătate, dar cu pauze, inclusiv cea de prânz, cu mers lejer, pentru că, mai ales, la prima tură prin aceste locuri, ești „magnetizat“ de tot ceea ce vezi. Un popas l-am făcut în satul Monju, unde se află un minunat loc de belvedere, prânzul l-am luat în Jorssale (2850m) tot de pe Valea Kumbu, iar cu stomacul aranjat am avut trei ore de trekking într-un ritm mai susținut.

Namche Bazar s-a ivit după o curbă, iar la prima vedere, ca turist, rămâi mut de uimire și plăcut surprins de încărcătura istorică a locului. Am văzut și bustul primei alpiniste nepalzee care a urcat pe Muntele Everest prin fața sa nordică, Șerpa Pemba Doma.

E plin de magazine cu de toate, baruri, cofetării, buticuri cu echipament de munte, hoteluri/ lodge-uri, dar există și școală, și spital. La hotel avem duș cu apă caldă în cameră, avem prize, n-avem sobe, dar sunt pilote, însă eu prefer sacul propriu de dormit. Pentru a evita problemele, aplic ceea ce le spun turiștilor în toate turele. Mă hidratez foarte bine, consum mult ceai de mentă și deja am feluri de mâncare preferate: supa de usturoi și Dal Bhat. Altceva din meniu nu prea îndrăznesc să încerc, momentan. Poate, la coborâre!

Ca să-mi asigur liniștea acasă, am informat-o pe soție că la magazinele întâlnite au și cercei, și alte suveniruri…

Pe drum am vrut să văd și dacă sunt bun de porter, dar rămân la meseria de ghid montan, deocamdată. Mi se pare supraomenesc să cari zeci de kilograme zile-ntregi la o astfel de altitudine. Și, cândva, am aflat că greutatea cu care erau încărcați acești oameni era și mai mare decât cea de acum, care, se ridică la o medie de 30 kilograme/porter (vezi VIDEO atașat:

De mâine începem turele de aclimatizare. Vom urca la Khumjung (3850m). Descoperim și pe acolo lucruri noi și revenim la Namche Bazar pentru încă o noapte.

Namaste!