Sunt ultimele zile ale acestei expediții, în care odată cu coborârea, începem să „respirăm“ praful potecilor. Dar, tonusul ne este altul, gândurile ne sunt la cei de acasă și, parcă, pe măsură ce înaintăm, nerăbdarea capătă altă amploare. Mai ales că vine și Paștele, iar stomacul nostru își cam cere revanșa
După lunga zi a vârfului, a urmat și cea mai lungă noapte de până acum. M-am trezit pe la 07.45, după mai bine de 11 ore de somn, dar pe la 08.00 m-am dat jos din pat, știind că trebuie să refac bagajul mare. M-am chinuit să refac puzzle-ul, să intre tot.
La 09.00 ne savurăm micul dejun, iar până pe la 11.00 mai pierdem vremea la soare. Astăzi, avem de mers până la cazarea din satul Pangboche (3985 m). Acum suntem pe la 4700, iar traseul de coborâre ne este estimat la maximum cinci ore de trekking.
Sezonul acesta e mană cerească pentru cei de aici. Au, în sfârșit, parte de aglomerația mult așteptată. Aflu că aseară, la Chukhung, unde am înnoptat, șerpașii au fost nevoiți, din nou, să doarmă în sala de mese. La cât au îndurat din cauza pandemiei, cred că ar fi dispuși să-și întindă sacii de dormit și sub cerul liber ca să aibă turiștii unde dormi, să fie mulțumiți și să revină sau să recomande locurile și altora.
Pe la 11.00 am scos bagajele, iar porterii au început să le pregătească pentru drumul de întoarcere spre Lukla, unde ar trebui să ajungem în cursul zilei de marți, iar miercuri să zburăm către Kathmandu. Mă uit la ei și mă tot întreb din ce-or fi făcuți oamenii ăștia. N-au oase, n-au dureri de spate? Unde o încăpea atâta forță? Sunt doar „o mână“ de carne.
Vântul începe să ne fie partener de drum, imediat ce trecem de zidurile lodge-ului. Scoatem gecile de puf și ne acoperim nasul și gura. După o oră și jumătate de mers suntem deja în Dingboche (4400m) și facem o scurtă pauză pentru o cafea bună și bine meritată.
Suntem felicitați de patroană pentru reușita noastră, iar eu profit de minutele de net rămase și ultima oră plătită acum câteva zile. Colegii de tură spun că a fost cea mai bună oră posibilă.
Coborâm, „însetați“ după oxigen. Îl simțim tot mai bine odată cu pierderea în altitudine.
Nu mă mai dor picioarele, doar buricele degetelor le simt încă amorțite, semn că se dezgheață (pare o ușoară degerătură. Nimic grav, sunt învățat din Carpații noștri).
Pe drum, ne reîncadrăm în tabloul deja cunoscut. Praf, vânt, aglomerație. Ne intersectăm pe poteci cu grupurile de turiști, șerpași, porteri și cu iacii încărcați cu bagaje.
Și iar rămân mut de uimire când văd încărcătura pe care o duc unii dintre localnici. De la mai multe plăci PFL, până la pătrați de lemn. Ne aducem aminte că se construiește ceva în Dingboche… Iar admirația pentru acești oameni este și mai mare. Ei reușesc să facă astfel de lucruri, în condiții care, nouă, ni se par inumane, iar noi… Dar nu vreau să deschid un subiect care, din păcate, mulți ani va rămâne doar la faza de revoltă și de discuție.
Drumul spre cazare este mai mult la vale. Are doar câteva urcări pentru a ne aduce aminte că suntem încă la 4000m
La 16.00 suntem deja în Pangboche și urmează să ne instalăm în camere. Stabilim ca masa de seară s-o luăm pe la 19.00 și, până atunci, stăm în camere bucurându-ne de căldura mult peste cea de zilele trecute când eram la aproape 5000m.
Elicopterele zboară constant și destul de aproape de cazarea noastră, fapt ce se simte și prin pereți, dovadă ca izolația nu e punctul forte. La interior am bănuit că nu se obosesc cu o astfel de lucrare, dar mă gândeam că la exterior lucrurile stau altfel. Sforăitul trece dintr-o cameră în alta…Vai de cei care mi-au fost „vecini“ (așa cârcotesc unii, dar eu nu-i cred că nu m-am auzit niciodată )
Seara vine repede și suntem răsfățați cu pizza și plăcintă de mere. Nu prea mai vrea nimeni Dal Bhat, iar, de data aceasta, nici supă de usturoi.
Aici am uitat de rânduiala zilelor, dar ne aduce aminte Facebook-ul că este sărbătoarea Floriilor. În grup avem și noi un Florin, așa că i-am urat de toate cele și am ciocnit, în cinstea lui, și câteva beri.
Luni, pe 18 aprilie, avem programat micul dejun la ora 07.00. Este, de altfel, și ziua în care ne despărțim de Mitză, Anca și Ngimadawa Sherpa care urmează sa încerce urcarea pe Ama Dablam. Noi ne continuăm drumul #sprecasa și cei dragi, cu oprire în Namche Bazar. E mult mai cald în camere și deja visăm la dușul fierbinte din capitala Sherpa.
E bun și dușul cu șervețele umede, dar…
Namaste!
#sprevarf #pemuntecucristim #expeditiehimalaya #everestbasecamp #islandpeak #tureghidate #ghidmontan