Ziua a început ca, de obicei, cu micul dejun, cu câteva informații despre traseu, dar și cu dorința câtorva dintre colegii din echipă de a participa la ceremonia matinală de la Mănăstirea Tengboche. Au revenit încântați de ceea ce au văzut la ritual, povestindu-ne că ceremonialul a fost oficiat de opt călugări budiști.

Cu bagajele în spate pornim la drum. Astăzi ar fi trebuit să ni se arate câteva dintre marile vârfuri, dar au preferat să ne țină în suspans și să se stea ascunse în nori.

În principiu, traseul și priveliștile oferite sunt similare celor din zilele trecute. Viața merge mai departe chiar și la 4000 de metri. În timp ce noi, cei care venim din lumea „de jos“ stăm cu emoții în privința aclimatizării, aici sunt suflete care se nasc și trăiesc fără niciun fel de problemă. Am văzut, de altfel, mai mulți copilați purtați în cârcă sau în scaune speciale, create de părinți, astfel încât să-și poată urca, pe lângă odrasle, și cele necesare traiului. Deși, prezența turiștilor este o normalitate pentru ei, tot se mai opresc pentru a-și trage sufletul și a privi chipurile „ciudate“ ale celor de dincolo de munți.

Pe la 10.30 ne oprim pentru prânz în sătucul Somare la 4040m, pe Valea Kumbu, care vă este deja cunoscută. Și aici găsim aglomerație. Pare un sezon bun pentru oamenii locului, și nu numai.

Mâncăm încet și ne bucuram de soare, așteptăm să se ivească vestitul Ama Dablam, dar nici aici nu am avut noroc.

Nici terciul (daaaa, n-a fost supă de usturoi) pe care l-am avut la masă nu m-a încântat, dar mi-am „lucrat“ psihologic papilele gustative. Mi-am pus în față o poză cu mici și muștar, iar cât am mâncat nu m-am mai uitat la ce aveam în farfurie, ci la ce-mi doream să fie. J)

Pe drum suntem surprinși de civilizația pe care o găsim la peste 3-4000 de metri altitudine. Este curat, sunt puncte de colectare selectivă a deșeurilor și care sunt folosite ca atare, iar prin sate vedem tot felul de încălzitoare eco (un fel de parabolice întoarse).

După o masă copioasă, ar fi mers un somn bun. Dar mai aveam ceva de mers până la 4400 de metri. Văzându-ne cam apatici pe unii dintre noi, probabil și din cauza vremii, Sherpa Ngimadava, cel care ne este călăuză prin munții de aici, s-a dat pe glume, spunându-ne că mai avem doar un pic până la destinația zilei. Matematic, da! Practic, în loc de urcare, am început în scurt timp să coborâm. Nu prea ne-a plăcut, având în vedere că pierdeam altitudine, iar ceea ce e acum coborâre, la întoarcere, peste vreo 10 zile, va fi urcare…Iar atunci bateriile ne vor fi cam epuizate.

N-am văzut noi vârfurile giganților, dar ne-am mulțumit cu primele urme ale ghețarilor topiți care ni s-au ivit pe traseu. Am întâlnit și pietre „mani“, cu o importanță aparte pentru budiști, pe care am fost sfătuiți să le ocolim prin stânga.

Am ajuns destul de repede la lodge-ul nostru din Dingboche. Satul se află la 4410 de metri deasupra nivelului mării și este unul dintre cele mai fermecătoare din regiunea Khumbu, cunoscut ca fiind și unul dintre cele mai bune locuri pentru aclimatizarea drumeților și alpiniștilor.

Ne-am luat în primire camerele și, odată cu ele, avem parte și de surprise: nu există dușuri, dar avem toaletă și chiuvetă…doar cu apă rece. Bine ș-așa! Dar cel mai tare ne-a „durut“ lipsa internetului. Am avut, până la urmă, spre seară, „cu porția“, însă suficient cât să dau de veste acasă, să postez câte ceva, inclusiv „pagina“ de jurnal. Încă un lucru care ne-a făcut să-l asaltăm pe Sherpa cu întrebările a fost faptul că niciun ceas prevăzut cu altimetru nu ne indica 4400m, așa cum știam din program. Cazarea ne este, de fapt, la 4315, dar pentru marketing dă mai bine o „cifră rotundă“.

Am adunat și astăzi mult praf pe poteci, ridicat și de mulțimea de turiști, dar și de caravanele de iaci. Ne-am dat, cât de cât, stratul depus pe noi, ne-am spălat un tricou, câte o pereche de șosete, iar eu m-am răsfățat cu o cafea făcută la expressor. După cină, am dat o fugă prin sat și ne-am oprit și la renumita „Cofetărie 4400m”. Mâncarea a fost bună, doar că a cam început să mi se ducă pofta. Probabil încep efectele altitudinii. Dar am grijă să mă hidratez. Și am împărțit din apă și cu un cățel cu care m-am împrietenit și era, săracu’, mega însetat.

Aici vom sta două zile. Mâine vom urca spre 5000 de metri pentru un nou episod de aclimatizare, dar ne vom întoarce să înnoptăm tot în Dingboche. Sperăm să avem parte de vreme bună și să ne bucurăm de panorama Ama Dablamului.

Namaste!“