Soarele e sus când aud alarma telefonului. Fetele sunt deja la masă, doar eu și Cristi lipseam. Mâncăm repede, iar pe la 07.00 și un pic pornim. Pe strada plină de praf, copiii merg la școală. Pe stada principală este încă liniște, dar pe câmpuri sunt oameni deja. Este o temperatura suportabilă încă. Pe la 08.00, intrăm în Parcul Național Ngorongoro și ne așezăm la coada mare de mașini. Avem de stat vreo două ore din cauza unor neînțelegeri legate de plata taxei de acces. Între timp, bem o cafea, studiem planșele cu plante, animale sau machetele cu craterul unde este amenajat parcul.
La magazinul cu suveniruri găsești de la cola sau vinuri locale, tot felul de semințe și chipsuri de banana, până la brățări și mașinuțe de safari făcute din reciclarea conservelor sau a dozelor de bere.
Pe la 11.30 primim acceptul de a inta în parc. Afară plouă mărunt de ceva vreme și o ceață densă apasă greu pe copacii din jungla tanzaniană. Masina fuge în câteva curbe pe drumul noroios, în timp ce urcăm până la peste 2000m de unde urmează să coborâm în craterul vulcanului, vechi de mii de ani. Pe sus pare că vrea să iasă soarele, și începem să zărim așezările de Masai. Alegem să ne oprim în unul dintre sate pentru a vedea modul de viață. Știm deja că „taxa de vizitare” este de 10 dolari de turist, dar il întrebăm pe liderul satului dacă putem vizita. Normal că e bucuros de oaspeți, însă prețul cerut este de 20 dolari, așa că începem negocierea. Nu prea vrea să lase sub 15 dolari, așa că amenințăm că plecăm și, brusc, prețul ajunge la 10 dolari. Hai că e mai bine!
Suntem îmbrăcați cu păturile tradiționale sau cum s-or numi ele, după care avem parte de un dans tradițional. Focul în case se face încă în stil tradițional prin frecarea a doua lemne de duritate diferită. Vedem si acest proces și chiar exersăm și noi. Urmează să fim împărțiți în echipe de câte doi și să vizităm locuințele din sat. Sunt niște colibe cu câte două camere, extrem de sărăcăcioase… Facem poze și mai cumpărăm și câte ceva din bazarul amenajat în mijlocul taberei, iar apoi ne oprim și la școala satului. Vizita se termină cam în 45 de minute.
De aici, coborâm în mult așteptatul crater Ngorongoro pentru a vedea și azi animalele. Jos este un fel de savană, așa că nu o să vedem elefanți (ei sunt pe sus în zona de jungla cu pădure deasă). Aici este tărâmul zebrelor, antilopelor gnu, bivolilor, dar și al leilor și hipopotamilor. Mai vedem hiene, șacali și multe păsări. M-au impresionat cocorii, pe care recunosc că e prima dată când îi văd!
Și aici viata se învârte în jurul celor două lacuri (a apei, în general). În urma mașinii e praf de nu te vezi. Vedem cum se formează câteva vârtejuri, dar din fericire sunt micuțe. Ajungem, în sfârșit, la un loc amenajat, în jurul unei bălți, unde vedem o familie de hipopotami. Aici avem voie să coborâm din mașină pentru poze si pentru toaletă. Este și un mic chioșculeț cu apă, dulciuri sau bere. După poze, aleg sa mănânc ceva pe o piatră și să aștept cu speranța că hipopotamii au chef de poze, însă după doar două mușcături, un uliu sau o altă nație de pasăre de pradă îmi „răpește” bucata de carne, cu o mega precizie, din fericire, așa că mă bucur că am rămas cu degetele intacte.
Destul de speriat, prefer să termin de mâncat în mașină 😀.
Continuăm căutările și găsim și mult dorita familie de lei, însă este mult prea departe de drum, iar „regii“ junglei sunt la ora de somn, tolăniți în poziții destul de amuzante pentru noi. Pe drumul ce iese din crater vedem câteva mașini cu capotele ridicate. Slavă Domnului, că mașina lui „Bunicu’“ nu dă semne de pensionare.
Pe la 16.00 suntem la poarta parcului, iar parcarea este plină de babuini, dornici de joacă. „Bunicu’“ pleacă să facă formele pentru ieșire și ne avertizează să fim atenți la maimuțe care pot deveni agresive sau pot fura orice găsesc 😀
Plecăm și deja știm că urmează un drum de peste patru ore până la hotel. În mașină se așterne liniștea, semn că oboseala își spune cuvântul!
Drumul este destul de animat la ora asta, deși este încă foarte cald. Pe la intersecții am remarcat o mulțime de motocicliști, despre care aflăm că sunt un fel de taximetriști!
Noaptea începe agitația în toate orășelele sau satele prin care trecem.
La un moment dat, drumul este blocat de o super mare coloană de mașini. Noroc că suntem cu un 4×4 și putem merge liniștiți pe marginea șoselei. Câștigăm câteva sute de metri și reintrăm pe asfalt. Mai stăm câteva minute și singurele mașini care se mișcă sunt pe marginea drumului, dar pe contrasens…Sper să nu îi vină vreo idee Bunicului…
Prea târziu! Suntem deja pe contrasens și gonim după alte câteva mașini 4×4.
La o intersecție, un puști schimbă câteva vorbe cu șoferul nostru și acesta dă un pic cu spatele și cotește dreapta. Puștiul este și el pe scara exterioară a mașinii și dă indicații de acolo, prin geamul deschis. Trecem pe străduțe înguste, prin lanul de porumb sau floarea soarelui, ici- colo vedem câte o lumină la câte o casă, dar măcar ne mișcăm. După noi, mai sunt câteva mașini, și asta ne dă speranța că probabil o să ieșim undeva și nu suntem răpiți! 😀
Drumul se îngustează mult și puștiul trebuie sa coboare și merge în fața mașinii, de fapt aleargă 😀 😀😃
În sfârșit, ieșim la asfalt și într-adevăr am trecut de zona cu accident sau ce o fi fost de s-a creat blocajul respectiv. Îi dăm drept mulțumire un pachet cu mâncare și 5 dolari! Pare fericit!
Cred că pe la 22 am ajuns și noi la hotel. Fac repede un duș să dau praful jos și cobor la restaurant sa mănânc ceva. Mâine dimineață, la 4.30 plecăm. Trebuie să fac și bagajul și sper să îmi mai încapă toate hainele, aranjate în stilul „la grămadă“ 😀
Până ma ia somnul îmi reamintesc traseul și, da, nu a fost ușor! Este mult mai greu decât mă asteptam, dar ne-a ieșit. La anu’ revin probabil în aceeași perioadă, tot #sprevarf
#sprevarf #jurnaldinkilimanjaro #ziua9 #kilimanjaro #gravitysportswear #carpatiansport #centruldedauneavantaj #merceriamarquisette #observatorulprahovean #ghidmontan #cristiminculescu