Azi am fost răsfățați și abia pe la 07.00 a sunat alarma telefonului. Deși am condens pe geam pare o zi frumoasă! Lucru care mi se confirmă imediat ce deschid fereastra. Mă schimb repede și pregătesc bagajul mare pentru porteri. De când suntem în Nepal, e prima zi în care am dormit foarte bine și m-am odihnit.

Plecăm la 08.30 și soarele arde deja, motiv să rămân doar în tricou. Drumul șerpuiește în continuare pe fundul Văii Solukhumbu, trecând peste câteva poduri până la poarta de intrare în Parcul Național Sagarmagha.

Este declarat, din 1979 Loc din Patrimoniul Mondial UNESCO și se întinde pe o suprafață de aproape 1.150 km pătrați.

Aici ne atrage atenția harta 3D a munților Himalaya, unde vedem atât vârfurile mari de peste 8000m, dar și destinația noastră, vârful Lobuche (6119m). Aici ne întâlnim și cu porterii noștri și facem prima poză în formula completă. După ce plătim taxa de parc și trecem poarta, pe lângă pomii înfloriți, vedem și prima magnolie uriașă. Este fascinant tabloul!

Este aproape 12.00 și urmează pauza pentru masă de prânz. Pe vale se văd efectele inundațiilor din mai 2024 și suntem nevoiți să ocolim un pic pentru a ajunge la poteca betonată pe alocuri.

Pe parcursul zilei am mai multe multe momente care mă poartă în timp, în urmă cu trei ani, și recunosc diverse lucruri, inclusiv locuri pe unde am lipite stickere.

Podurile Hillary (Hillary Bridge) ne atrag atenția de departe și observ și schimbarea la podul vechi, situat mai jos. În mijlocul lui este o construcție pentru Bungee jumping, iar băieților, dar mai ales Claudiei, le cam face cu ochiul. Eu nu voi face niciodată așa ceva.

Podul suspendat Hillary este ultimul pe care trebuie să-l traversezi înainte de a intra în capitala Sherpa, Namche Bazar. Se află la peste 3500 metri altitudine și a fost construit în 1990, în aproximativ doi ani. Lucrările au durat atât din cauza condițiilor dificile atât naturale, specifice zonei muntoase, cât și logisticii. Numele îi vine după Sir Edmund Hillary, cel care a marcat premiera urcării pe Everest, împreună cu șerpașul Tenzing Norgay.

Până la poduri, avem de urcat multe trepte de beton, dar ajungem destul de repede la baza celor cu săriturile. Prețul este similar celor din România (poate chiar mai mic), însă băieților le cam piere curajul când văd distanța până la apa învolburată a râului Dudh Koshi, cunoscut pentru apele sale albe și repezi.

Poate la întoarcere mai trecem o dată pe acolo, însă Claudia e hotărâtă să sară și se echipează. În câteva minute este deja pe platforma de Bungee Jumping și gata să-și pună-n practică dorința. Când revine „cu picioarele pe pământ” recunoaște că îți trebuie un pic de nebunie pentru a sări și că va mai repeta experiența.

Imaginile atât de pe pod, cât și de pe întreg traseul sunt spectaculos de frumoase, însă astăzi am fost uimit și emoționat până la lacrimi de unul dintre zecile de porter care, la o greutate a corpului său de 65-70 de kg, căra vreo 9 „pătrați” ce cântăreau 88 kg! Oamenii ăștia nu cred că-s făcuți din carne și oase… Nu ai cum să duci astfel de poveri o viață întreagă. Dar pentru ei, astfel de activități încep de vârste fragede și fac parte din normalitatea lor.

De acum, praful începe să fie tot mai prezent și deranjant. Sunt multe caravane de măgari, catâri sau zokyo (încă nu am văzut iaci), care transportă mărfuri între satele de munte.

Aproape de ora 16.00 suntem la intrarea în capitala Namche Bazar la 3440m. Și aici progresul este vizibil încă de la intrarea în oraș. Facem multe poze și suntem fericiți de atingerea primului obiectiv al Expediției Himalaya 2025 #Sprevarf

Hotelul este chiar în centrul orașului, iar cafeaua (espresso) este savuroasă. Dacă mai punem și că avem duș și este și gratuit, chiar dacă nu este în cameră, totul pare perfect.

Cina o avem la 18.30, deci e timp de o tură scurtă prin renumitul orășel. Facem poze, mergem prin magazine, căutăm diverse chestii care sunt pe terminate deja, iar eu încep să mă uit după modele de cercei .

Azi ne răsfățăm cu friptură de vită cu sos de piper sau friptură de iac cu sos de vin, în funcție de preferințe. Avem „dezlegare” de la sherpa să mâncăm carne azi. Până revenim în Namche, nu ne recomandă să o mai consumăm din cauza condițiilor de păstrare, dar mai ales a altitudinii, unde digestia se cam schimbă. Mâncarea e delicioasă, neașteptat de bună!

Ai mei sunt fascinați de condițiile de cazare, de oamenii de la munte, aflați în antiteză cu cei de la oraș, dar și de mâncarea tradițională care este senzațională!

După masă, ne-am făcut siesta la renumita cafenea/cofetărie Sherpa Barista, pe unde trec majoritatea marilor alpiniști.

Și aici am tras lozul câștigător cu câte o prăjitură!

Locul este fantastic de frumos, iar pozele cu autograf al marilor alpiniști îmi susțin cele spuse.

Dar de mâine se cam termină viața „de lux“ și ajungem la peste 3800 de metri. Dacă până aici drumul a fost destul de lejer, de mâine, dar mai ales în zilele în care vom urca pe cele două vârfuri, unul de 5445m si celălalt de 6119m, echipamentului de calitate poate face diferența. Din punctul ăsta de vedere, stau liniștit pentru că, de câțiva ani, îi am alături pe prietenii de la Outdoor Shop care îmi oferă suportul și echipamentul necesar.

Iar ca să puteți citi aceste rânduri și pentru a vă putea purta alături de mine în diferite colțuri ale lumii, am alături Observatorul Prahovean.

Mâine, avem trezirea la ora 07.00 și continuăm drumul #Sprevarf.

Namaste!