O nouă zi de aclimatizare și un spectacol senzațional oferit de giganții din Himalaya
Astăzi a fost una dintre acele zile „libere”. Nu, n-am lenevit în lodge, ci am mai urcat și coborât aproape 500 de metri, pentru aclimatizare, ajungând până la aproape 5000 de metri altitudine. Am primit învoire de la Ngimadawa Sherpa și am avut micul dejun la ora 8.
Dar organismul și-a creat deja propriul program, iar la ora 6 m-am trezit. Ca de obicei, primul lucru a fost să-mi verific telefonul. Nici n-am deschis bine Facebook-ul că am și văzut poze ale colegilor cu crestele munților din jur, pline de zăpadă. Fug repede la baie și deschid geamul. Waw, se văd clar Cholatse și Taboche. Ieri abia zăream câte o siluetă prin nori. Nici nu bănuiam ce avem în jur. Știam, totuși, că în spatele lodge-ului este Ama Dablam. Is val-vârtej afară ca să nu mi-o ia norii înainte și prind primele raze de soare peste crestele lor albe. Apare Ama Dablam în toată splendoarea. Apare și Lhotse, dar și mult mai „micul“ nostru Island Peak. Spun mic, pentru că între ele este o diferență de peste 2000m.
Este senin și ne reamintim că suntem in Himalaya, tărâmul giganților, cuprindem cu ochii, cu telefoanele, cu sufletul cât putem din imaginile astea unice.
Pe la 9 ne pregătim de plecare. Toată lumea e punctuală și binedispusă. La noi, la cazare, și, în general, la pensiuni/lodge-uri, apa și Cola sunt un pic mai scumpe ca la magazinele din sat. Ieri, am luat cu 100 de rupii sticla de un lictru, în timp ce la noi era 200. Azi, colegii de tură spun că au luat cu 150 din sat… O fi și pe zile, chiar nu știu. Oricum, pe aceste tărâmuri timpul capătă alte dimensiuni: contorizezi zilele turelor, ceasul ți-l dai după programul stabilit de Sherpa pentru fiecare zi, iar față de acasă, te mai uiți și la altimetru.
Este senin încă și deși apar primii nori, poteca este plină de turiști dornici să se aclimatizeze cât mai bine și să se poată bucura de Everest Base Camp. Suntem în Dingboche, loc de popas și de aclimatizare obișnuit pentru cei care fac doar trekking până la tabăra de bază a Everestului, dar si pentru alpiniștii ce încearcă unul dintre vârfurile din zonă: Island Peak, Ama Dablam sau Lhotse. Din nou, aglomerație și praf mult pe poteca spre 5000m. Deja ne cunoaștem cu grupurile cu care ne tot depășim pe drum de câteva zile. Ne salutăm și mai schimbăm câteva vorbe. Sunt oameni din toate colțurile lumii și de toate vârstele. Unii sunt veniți la „plimbare” doar până la Everest Base Camp și îi recunoști ușor după echipament sau „călcătură”, alții au gânduri serioase care pot ajunge chiar până pe Everest!!! Cu toții încercăm să ne bucurăm de ceea ce ne oferă peisajul himalayan, dar să ne și aclimatizăm cât mai bine.
Măreția Ama Dablam-ului atrage toate privire și este vedeta pozelor noastre de azi. Într-adevăr, arată spectaculos. Aflăm că se urcă din cealaltă parte a muntelui, deși intrarea în traseu se face din zona noastră. Îmi cam face cu ochiu’ (sper să nu citească nevastă-mea rândurile astea că nu mai am liniște cu toți cerceii pe care i-aș duce 😀 ), dar, deocamdată, am alte treburi de rezolvat în Himalaya.
Suntem împreună în această minunată călătorie de nouă zile și sherpasii noștri încep sa prindă glumele și sa spargem cât de cât bariera sherpa-turist. Totuși, nu i-am putut convinge să stea cu noi la masă, până acum… În multe dintre momente sunt serioși și retrași, păstrând o distanță oarecare.
„Serios“ din fire (prietenii știu ce spun), reușesc să stric mai multe poze ale colegilor, inclusiv a lui Mitză Matei, partenerul meu de bătut munții. Coechipierii mă atenționează că trebuie să am, totuși, și poze ok pentru partenerii mei: Observatorul Prahovean și PicArt Print și mă mai temperează un pic. Mă simt bine la peste 4500m și asta se vede.
Dintre nori apare și mai vechea noastră cunoștință: Thamserku, un șasemiar (6623) care îmi atrăsese privirea de acum câteva zile. E fantastic, deși nu are notorietatea lui Ama Dablam.
Grupul nostru de sherpa (Ngimadava, Pemba și Gumbu) nu au zi liberă nici azi, doar porterii cred că sunt liberi. Ei nu stau cu noi și, sincer, nu știu dacă se pot bucura de odihnă azi sau sunt prinși cu alte treburi.
Am ales să mergem în aclimatizare doar până la al doilea steag, la 4860m. Asta și pentru a ne conserva energia pentru zilele următoare. Însă doi dintre colegii de expediţie au urcat însoțiți de Pemba Sherpa până la 5000m.
Au venit norii și ne-au furat din priveliști. Ne-am odihnit un pic și odată cu primii fulgi de zăpadă am început și noi coborârea spre sat. La 14 avem iar masa. De data asta am ales burger vegetarian. A fost surprinzător de bun și ușor. Nu mă gândeam să ajung să mănânc atât de bine și diversificat la peste 3-4000m. Au și mâncăruri cu carne, dar nu vreau să risc.
La 15.30 am dat lista cu mâncarea pentru seară și am intrat în sacul de dormit pentru odihnă pana pe la ora 18. La 19, iar masă. Cred că vor sa ne îngrașe :))
La cină am optat cei mai mulți pentru burger vegetal. Au fost și unii mai curajoși care au ales pizza cu brânză sau Dal Bhat
Am mai pus la punct detaliile pentru următoarele zile. Având în vedere că mergem la Everest Base Camp și urmează sa revenim aici peste trei zile, nu are rost să cărăm cu noi tot bagajul și, mai ales, echipamentul ethnic. Ar fi încărcătură inutilă pentru porter.
Mâine plecăm iar devreme, spre Lobuche (4910m), loc unde vom și înopta. Mă retrag în sacul de dormit, cu o ușoară ititare pe gât, din cauza prafului, dar sunt „grăbit“ și de net-ul limitat de aici. O oră costă 200 rupii, o zi – 800 și 48 ore 1000. Partea proasta e că nu merge prea bine, așa că nu merită să iau mai mult de o oră sau două, timp suficient cât să dau de veste acasă și să transmit noutățile de peste zi.
Prețurile cresc odată cu altitudinea. Încerc să țin banii pentru lucruri utile…pentru cercei, de exemplu. Dau mult, pe aici, din gândurile mele ascunse și trebuie cumva „să-mi cumpăr“ liniștea acasă J
Namaste!
Dacă vreți să stăm la povești și să vă fiu ghid în diverse ture din țară și din afară, aveți detalii pe: