Ziua 4 – Ziua în care au fost cu toții Spiderman

Jurnal din tabără – Ziua 4 – Piticii au fost cu toții Spiderman! O zi în care am testat înălțimile și ne-am bucurat de noi surprize

Ca obicei, piticii trag de timp cu trezitul. Pun ceasul să sune de mai multe ori și pe la vreo 08 și ceva reușesc să îi trezesc. Ne spălăm, mâncăm și ne pregătim  rucsacii de plecare. Au apă, sandviș și ceva mai gros de îmbrăcat la ei.  Bucătăria ambulantă și terasele sunt încă închise. Abia acum pun negustorii lemnele pe foc și bunătățile la prăjit sau pe grătar, așa că putem să trecem fără să salivăm prea tare. Trecem, pe rând, pe lângă Peșteră, Schit și Hotelul Peștera și ajungem destul de repede la telecabină. Coada la bilete este până aproape de ieșire. După vreo 15 minute, ne vine și nouă rândul.  

Biletul pentru copii costă 40 lei, iar cel de adult 75. Nu e scump, dar nici ieftin nu mi se pare. Telecabina este una mică, de vreo 20 de persoane. Le explic că telecabina e fixă pe cabluri, față de gondolă, și se mișcă simultan în sus sau în jos. Urcăm, și spre norocul lor și liniștea mea, prind cu toții loc la geam și pot admira  priveliștea de sus.

Ajungem repede la Babele, iar la ieșire mă recunosc doi dintre băieții de la telegondolă. Am lucrat cu ei pe vremea când aveam automate de cafea. Schimbăm două-trei vorbe, dar nu pot să zăbovesc pentru că avem o zi încărcată. Aproape de ieșire dăm peste o tarabă cu „de toate”, de la conserva cu aer de munte, până la magneți și halviță. Piticii se opresc la automatul cu monezi cu Babele și Sfinxul. Urc să schimb niște bani la amicii mei și când mă întorc le găsesc  pe Ari și Mia, pe jos, căutând  ceva pe sub tarabă… Aflu că Mia a pierdut moneda și acum încearcă să o recupereze…

Clădirea este comună cu cabina care urcă de la Bușteni și imediat vine un nou val de turiști care dau năvală la tarabă.  Le rog pe fete să aștepte  puțin ca să nu fie călcate pe mâini. Pleacă puhoiul și încep iar căutările… Găsesc un rând de  chei spre bucuria vânzătoarei, apoi un magnet și, în sfârșit, moneda! Putem să mergem mai departe. Ieșim din clădire și fac un pic de geografie: în față se văd Munții  Ciucas și un pic mai aproape Baiul. Vedem și Cota 2000 și Piatra  Arsă.

Mergem un pic și vedem Cabana Babele,  cea pe care le-am arătat-o aproape zilnic, de jos, de la Padina. Nu le vine sa creadă că suntem  aici.

Le arăt și Cabana Salvamont,  unde suntem noi cazati, Cabana Padina  și telecabina  de unde am urcat. Urmează  Șaua și Refugiul Strunga, unde am fost  zilele trecute, fiind uimiți cât de bine se vede totul de sus! Zărim și Cheile Tătarului și Lacul Bolnoci. Mergem mai departe și ne apar, în sfârșit, și Babele. Zici că sunt niște ciuperci din piatră!”, îi aud pe câțiva dintre ei.

Facem câteva poze cu „vedetele“ de lângă cabană și, apoi, le arăt izvorul care este un pic mai jos. E bine să știi izvoarele din  Bucegi și din orice munte pentru că oricând ți se pot termina rezervele, iar hidratarea este esențială. Sunt nerăbdători să vadă Sfinxul! Mă gândesc să prelungesc suspansul  și merg prin spate. De aici, nu prea seamănă cu pozele pe care le știu ei. Pe măsură ce înaintăm, începe să apară întâi căciula, apoi ochiul, gura și, gata, îl recunoaștem! Waw, ce mare e!

Facem și aici poze și, bineînțeles, că urmează masa. Îi întreb dacă vor să mergem și la Cruce, dar am primit un refuz unanim. După masă se mai joacă, se mai hârjonesc și își mai împart niște biscuiți găsiți prin rucsac.

La baza cabanei Babele au văzut că e rost de cumpărături. Vor să ia niște suveniruri pentru cei de acasă. Cumpăr și eu un amnar, iar unii dintre pitici asistă curioși la negociere pe care le duc. Am economisit 10 lei! Diseară, îi învăț să aprindă focul cu el! Până să începem coborârea, ne oprim la cafea și ciocolată caldă, iar pe la 13.30, o dăm la vale.

Ajungem la jnepeni și le explic ce e cu ei și de ce cresc culcați. La „Cimitirul elefanților” îi rog sa fie atenți și trecem ușor de porțiunea asta. Răzvan mă anunță că îl rod iar bocancii, așa că îi pun leucoplast și putem să continuăm. Facem câteva poze frumoase cu tot ceea ce vedem și pe la 15.00 suntem iar la masă. Piticii noștri, Casi și Luca, au fost cam alergați de cei mari. Sunt încă mici, dar au orgoliu și atitudine, așa că au ținut foarte bine ritmul cu ăi’ „mari“. La masă, ciorba are succes maxim, chiar dacă e fierbine. Ca de obicei, la felul al doilea, ritmul scade, dar parcă e prea bună mâncarea, așa că încercăm să lăsăm cât mai puțin în farfurie.

La cazare, ne facem siesta cam jumătate de oră. Apoi, ne echipăm și plecăm să escaladăm stâncile. Pare că au ceva emoții. Îi liniștesc că vor urca doar cât vor și  cât pot. Cu hamul și casca pe noi, trecem iar printre terasele cu mâncare. Acum e plin de lume și surprindem privirile admirative ale câtorva dintre turiști. Ajungem la perete și mă pregatesc să pun repede o manșă pe la jumătatea traseului. Ari  îmi zice să merg asigurat sau legat, dar până se prind ei, sunt deja jos și îi invit la cățărat.  Primul vine Răzvan și urcă lejer până la manșă. E mai greu cu coborâtul pentru că nu are curaj să se lase pe spate, să facă rapelul.  Ne „certăm” un pic, eu îi tot spun ce să facă și că poate, el că nu, dar când se prinde cam cum stă treaba, ajunge jos fără probleme. Urmează Alex, Luca și Casi. Fetele rămân ultimele. Toți ajung repede la jumătatea peretelui. Mă bucură asta și îi întreb dacă  vor să încerce mai sus… Liniște!!! Au urcat bine și usor, așa că mă cațăr până sus și pun manșa în vârful stâncii.

Cine vine primul? Răzvan vine, dar pare că îi cam este teamă… Hai să te vedem! Îl încurajez, îi explic că este în siguranță, are tot ce îi trebuie, eu îl țin, iar el trebuie doar să intre în „pielea“ lui Spiderman.

Începe să urce, trece de prima parte. Urmează un pas mai greu și îl ajut un pic. Ajunge în partea superioară și nu mai găsește prize. Se lasă în coardă și, de data asta, coboară bine!

Luca pare supărat și îmi zice că îl doare un dinte. Caut prin trusa medicala și, după ce mă sfătuiesc telefonic cu mama lui, îi administrez un analgezic. Îl bag în traseu ca să uite de durere. Pare că funcționează! Intră în prima jumătate și începe să se plângă că nu poate… Hmm, „poți, ai mai urcat o dată aici!“, îi spun eu, la care el  „vreau să cobor!“. „Ok, coboară, dar întâi pune piciorul mai sus, și pe stânga, acum așa (ma privește râzând), hai mai sus un pic! Bravo!“, continui eu. Trecem destul de lejer de pasul greu și ajunge aproape până sus! Gașca îi face poze, filmulețe și acum și aplauda reușita! Urmează Alex. Începe sa urce și până se trezesc cei din „galerie” e deja sus în top. Se vede sportul de performanță, dar și ambiția de a reuși. Nu au apucat să-i facă poze! Toți îl felicită și aplaudă și au prins curaj. Piticul Casi intră și el în traseu, la pasul greu trebuie să îl ajut un pic că nu ajunge. De acolo, aproape că fuge până sus. Mia mai încearcă și ea o dată, dar renunță după prima jumătate… E singura căreia pare că nu îi place în mod deosebit. Urmează Ari care este încurajată de toți băieții. Urcă repede și ea și trece și pasul greu. Până își da seama, e sus 😂😂!

Și tot așa, au urcat de 4-5 ori fiecare, iar eu nu am avut timp nici să beau o gură de apa. Distracția e întreruptă de telefonul meu care suna. E soția și mă anunță că a  ajuns cu Andre, zis și Bebe, și urmează să le facem o surpriză. Îi zic ca mai avem puțin și coborâm și să ne aștepte în  foișorul din fata cabanei. „Teroriștii” trag cu urechea și încep cu întrebările  😂 Îi păcălesc că nu e ce cred ei și că trebuie sa ne retragem ca să prindem masa. E deja 19.30 și ține păcăleală. Trebuie să urc să-mi recuperez materialele din top, fac și eu un rapel, mă asigură Alex și, cu bagajele făcute, coborâm la cazare! Sunt tare mândru de piticii mei! Nu credeam ca vor urca până la ultimă priză, dar au reușit!

Pe drum, adunăm crăci pentru a le arăta cum se aprinde focul. Fiecare are în mâini câteva crengi. Aproape de cabană ne ies în întâmpinare Lili și Andrei.

Alex îi recunoaște de la distanță. La fel și o parte dintre pitici. În zilele astea, în care am vorbit despre toți și despre toate, ne-am arătat unii altora și poze cu familiile, prietenii etc.

„Mincinosule”, sunt acuzat de unii dintre ei 😂😃😜. Ajungem la cabană și mă laud celor mari cu reușita puștilor. Sunt felicitați și aici, iar în noi toți crește inima de mândrie.

Ne schimbăm repede și mergem la masă.  Oare avem sau ce avem la desert?! Astăzi ni s-a schimbat bucătarul, dar avem parte și de dulce. Până sunt gata papanașii, s-au mai jucat pe-afară. Nu știu de unde mai au atâta energie… Bebe a devenit „mascota“ grupului și e veselie mare.

Revenim la cabană și vor sa vadă cum fac focul fără brichetă sau chibrit. Scot din rucsac trusa magică, iau și noua „jucărie“, amarul cumpărat de la Babele, și le arăt mai multe feluri de a aprinde focul. Câinii învep să latre cam ciudat și bănuiesc că este un semn că avem „musafiri“ în jurul cabanei. Stăm cu lanternele spre pădure și suntem gata să fugim dacă apare ursul.  

La un moment dat, lătratul se depărtează. Le dau medaliile de merit și deschidem și o șampanie. Toți sunt fericiți! Intrăm în cabană, unde îi așteaptă un tort și încă o sticlă de șampanie pentru copii. E deja trecut de ora ora 23,00, așa că ne retragem în cameră. Nimeni n-are nimic de spus și nici de MAFIA nu mai au chef. Până să adoarmă, au fost câteva minute de ciondăneală clasică, și-au mai tras plapuma, pernele, au mai făcut schimburi de replici, dar…oboseala le-a dat repede cu „praf de somn“.

Mamă, ce zi!