Jurnalul din Islanda vine ca un feedback pe care l-am avut din partea celor care mă urmăresc pe paginile de socializare, dar și a turiștilor pe care i-am avut în această tură. Nu l-am ținut în timp real dintr-un cumul de factori, dar parcă nici nu-mi vine să las să se aștearnă praful peste o experiență pe care, cu siguranță, o voi repeta. Islanda este un alt tărâm în care Dumnezeu și-a creat un „laborator“ al antitezelor.
O țară unde fundalul gri este invadat de apa „colorată“. Daaa, apa are aici cea mai frumoasă nuanță de albastru pe care mi-a fost dat să o văd. Frigul de afară este zdrobit de apele termale calde, liniștea este perturbată de izbucnirea gheizerelor și căderea fascinantelor cascade, unde gheața și focul încă se luptă pentru supramație, unde întunecimea nopții este colorată de celebra auroră boreală…unde simplitatea este cea mai bogată ținută pe care o poate avea un popor!
Bine-ați venit în lumea miraculoasă a unei țări, unde am plecat fără prea multe așteptări, unde munții au lipsit, dar am avut parte de cele mai plăcute surprize. Iar gașca, așa cum am noroc de obicei, a fost și de această dată una super mișto!
Faptul că a fost o destinație atipică pentru mine s-a văzut inclusiv din maniera în care mi-am pregătit bagajele: târziu, în loc de bluze tehnice mi-am pus cămăși (proastă alegere, dar veți afla mai târziu cum am ajuns țința glumelor), iar celebrul duffeble bag-ul mi-a fost înlocuit de troler.
Suntem cu toții punctuali la aeroport, facem cunoștință unii cu alții, doar că majoritatea ne știm deja din turele de pe munte.
Toate bune și frumoase până la momentul îmbarcării, când una dintre fete n-avea check-in-ul făcut și este posibil să nu aibă loc în avion… Trebuie să aștepte până la îmbarcarea tuturor pasagerilor ca să afle răspunsul. Pe lângă ea, tremurăm și noi de emoții. Cei care au mers cu mine știu că prieteniile se leagă instantaneu, iar unele rămân chiar pe viață. E un efect al muntelui, care selectează oamenii… Primește, în sfârșit, și vestea cea mare: merge cu noi în Islanda!
Începe îmbarcarea și, la verificarea biletului, aflu că al meu nu este valid, moment în care bănuiesc că cineva mi-a ocupat locul. Noroc ca totul se rezolvă repede și putem zbura conform orarului. Mi se par foarte aiurea politicile astea noi ale companiilor aeriene, dar, probabil, că se vor găsi niște măsuri corecte într-un viitor apropiat. Sau, cel puțin, așa sper!
La Viena, unde avem escală, totul merge repede și în maximum o oră suntem iar în avion. Diferența de fus orar dintre țara noastră și Islanda este de trei ore. Am ajuns după miezul nopții, aproape ora 04.00 la noi acasă, și țin neapărat să-mi anunț soția că am ajuns cu bine… Acum, până să mă dezmeticesc eu cam cum e cu difernțele orare, cred că mi-a oferit tot ce s-a putut „de dulce“ când a primit mesajele.
Drumul până la cazare a fost de aproape 150 km și a durat cam o oră și jumătate, dar, noapte fiind, nu am văzut prea multe. Avem închiriate două Dustere, iar pe unul îl conduc eu.
La un moment dat, vedem pe dreapta o clădire foarte „arătoasă“ și, imediat, după semnalizarea mașinii din față, ne-am dat seama că acolo vom fi cazați. E un fost internat. E bine că suntem singuri într-un corp al clădirii și, pe lângă dormitor cu paturi suprapuse, avem și baia și dușurile proprii.
Somnul a venit repede, dar la fel și dimineața. Pe la ora 7.30 (10.30 la noi), am început să ne mișcăm prin cameră, iar pe la 08.00 am coborât la micul dejun și la primele poze cu răsăritul islandez.
Nu vă dau mai multe detalii în această primă zi, dar vă spun cu toată sinceritatea că este o expediție care merită făcută cel puțin o dată-n viață. Vă aștept, mâine, cu o nouă pagină de jurnal din lumea misticilor elfi, a nisipului negru, gheizerelor fierbinți și vulcanilor activi!