Ziua 4 – Tot mai aproape de vârf!

Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 4 – Tot mai aproape de vârf! O zi cu agitaţie mare la peste 4000 de metri, unde avem cea de-a doua tabără

Sunt cu un pas mai aproape de cel mai înalt punct al Turciei, 5137, iar până aici, drumul mi-e cunoscut. Sunt paşi pe care i-am mai făcut şi anul trecut. De aici încolo urmează latura străină mie, unde, aşa cum povesteam şi zilele trecute, o indigestie mi-a dat planurile peste cap în tura anterioară. Surprinzător, n-am avut regretul că nu am atins vârful. Însă, anul acesta, parcă am altă motivaţie şi un impul în plus mi-l dă şi acest jurnal. Ştiu că sunteţi mulţi care îl citiţi, fie pe pagina mea de facebook, fie pe site-ul sprevarf.ro sau pe site-ul partenerilor mei de bază: vacanta-ta.ro şi observatorulph.ro, iar momentul cel mai aşteptat este cel de acolo, de sus.

Dar să luăm ziua pas cu pas.   

Am dormit bine toată noaptea și sacul de dormit a fost iar un prieten de nădejde. Pe la 06.30, deschid ochii și văd că sunt singur în cort. Imediat apare și „naşu’“ Cristi, de undeva de afară. La bucătărie se aud oalele și ceva muzică tradițională turcească. Ies din cort și văd și o turmă de oi aproape de tabăra noastră. Mă tot întreb din ce s-or hrăni, că de jur împrejur e doar piatră.

Afară, deși răcoare, e bine și nu suflă  vântul.

Umbra norilor proiectată pe podișul Anatoliei îmi dă senzația a doi dalmațieni: unul sus cu pete albe și unul jos cu pete negre.

Ne facem de lucru pe lângă corturi cu spălatul pe ochi și strânsul bagajelor și aproape de ora 08.00, bucătarul ne invită la masă. Mâncăm repede și îmi fac și un ceai de fructe de pădure „din traistă „, apoi primim pachețelul pentru drum. Scoatem bagajele în fața corturilor pentru a fi încărcate pe catâri și ne pregătim de plecare spre noua tabără, unde urmează să dormim câteva ore şi de unde vom pleca în „creierii“ nopţii #sprevarf.

E 09.30 și, din taberele vecine, zărim pe poteca de vârf câteva  grupuri numeroase. Se vede că e weekend și numărul turiștilor e mai mare. Împărţim potecile spre tabăra 2 şi cu un număr impresionant de caravane de catâri, încărcaţi cu atât cu bagajele drumeţilor, cât şi cu proviziile pe care echipele de expediţie le au pentru turişti.

Urcăm încet, în ritm constant, pe poteca deja cunoscută din ziua anterioară când ne-am făcut aclimatizarea. Din când în când facem câte un mic popas și mai aruncăm o privire la tabăra ce rămâne tot mai jos. Popasul mare îl facem, în jurul orei 11.00, tot pe micul platou amenajat pentru tabăra de iarna. Ne bucurăm de câte ceva de prin pachețel sau de o țigară, după preferințe. Am prins şi un grup de israelieni care era înainte.  Avem un ritm bun și niciun fel de simptome de altitudine,  semn că aclimatizarea merge bine.

Ararat a fost mult timp considerat un simbol al Armeniei. În secolul trecut, avea să fie semnat, sub „cupola“ Uniunii Sovietice, un tratat de pace între Armenia şi Turcia, prin care vulcanul revenea suveranităţii celei din urmă. Pentru armeni, a fost o adevărată tragedie şi nu s-au conformat nici până acum cu această situaţie. Prin urmare, stema Armeniei încă împodobește aşezările tuturor armenilor care au refuzat să plece din munte, în ciuda eforturilor turcilor de a „curăţa“ orice fel de astfel de urme. Deşi Armenia se află la 32 de kilometric distanţă de Ararat, armenii consideră, în continuare că, pământul din jurul muntelui, aflat pe teritoriu turcesc, aparţine, de fapt, patriei lor. Este o întreagă dispută geo-politică, iar zona este una militarizată. (Sursa: https://ro.tutkrabov.net/articles/muntele-ararat-descriere-istorie-si-legenda-foto.html)  

Pe la 13.00 suntem în tabără si ne alegem corturile. De data asta, avem unele mai joase, de expediţie. Aici vântul suflă mai tare și suntem mai expuși. Auzim un zgomot de pietre rostogolinduse și vedem o mică  avalanșă  de bolovani pe morena ghețarului. Până spre seară, au tot fost astfel de căderi, mai mici sau mai mari, semn că ghețarul o ia și aici la vale.

Când am ajuns în tabăra 2, pe lângă mulțumirea ca suntem cu toții, am şi primit şi o veste senzațională de acasă: Denisa, puiul meu cel mare, este studentă! Gata cu emoţiile, de acum începe vacanţa şi pe ea.

În tabără, bucătarul care a urcat cu catârii mult înaintea noastră ne invită la un ceai, Pepsi sau cafea în fata cortului de masă, la soare. Normal ca acceptăm invitația și facem și o poză de grup 😀

Între timp, e gata supa de ciuperci, și, mamă, ce bună e!

Nu terminăm bine de mâncat și se apucă de prăjit copanele de pui într-o tigaie imensă. Noi, pe la „usa cortului”, tot adulmecăm mirosul de prăjeală.

Azi avem cina la 17.00 și apoi somn până pe la 00.30. La 01.00 vom încerca să mâncăm ceva și la 02.00 dimineaţa plecăm #Sprevarf . Sunt multe echipe care vor pleca spre Araratul Mare, în noaptea asta.

Vremea este  superbă cu soare și vânt destul de slab, motiv sa stăm tolăniți pe pietrele de pe lângă  corturi. Se face ora mesei, iar în cort suntem aşteptaţi cu paste cu brânză, ciocănele prăjite și chiar și castraveți murați. Festin!

Bucătarul stă  cu noi în cort de data asta ( cortul de masă este și bucătărie la înălțimea asta 4200m) și se observăm  fericirea de pe chipul lui… Se vede că omului chiar îi place cee ace face şi este încântat atunci când îşi vede clienţii savurând din preparatele lui.

Soarele bate încă în corturile noastre, spre deosebire de zilele trecute când se adunau norii după-amiază. Termin de scris jurnalul și pe la 18.30 intenţionez să mă bag și eu la somn.

 Din corturile vecine se aud deja sforăituri. Pe mâine, când ne vom „auzi“ cu povestiri de la peste 5000m!