Drumetii in Romania
Drumetii in Romania

Jurnal din Himalaya – Ziua 6 – Prima tură de aclimatizare.

Everestul ni s-a arătat, pentru prima dată, în această expediție

Ca de obicei, trezirea a fost la ora 6.00 (3.15 – ora României), la 7.00 ne aștepta micul dejun și după ce ne-am încărcat bateriile, cu un bagaj ușor, am pornit spre satul Khumjung (3850). În drumul nostru, am luat la pas Namche Bazar, ne-am oprit să ne bucurăm de imaginile senzaționale pe lângă internatul și școala din sat, am văzut, de asemenea, și spitalul, dar ochii noștri zboară, inevitabil, spre vârf! Ama Dablam (6812) a fost primul care ni s-a arătat, astăzi, dintre „titanii“Himalayei.

Am dat la deal, dar, din când în când, ne-am oferit câte un răgaz de a privi și în urmă. Panorama orașului de munte, de la peste 3000 de metri, încadrată de cununa munților este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru pictori și amatorii de fotografie.

În această perioadă, avem parte și de o compoziție fascinantă a culorilor, a luminilor și umbrelor…Dar cum talentele într-ale artelor plastice mă fac de rușine s-au lipit de mine ca nuca de perete, plec mai departe cu imaginea minunată în minte și cu câteva foto făcute cu telefonul.

După o urcare scurtă, am ajuns în Parcul Național Sagamartha și la statuia renumitului șerpașul nepalez Tenzing Norgay. Am mai amintit și într-o relatare anterioară că Sherpa Tenzing Norgay și neo-zeelandezul Edmund Hillary au fost primii oameni care au cucerit vârful cel mai înalt al lumii, Everest, la 29 mai 1953. Sunt, de altfel, nume de referință aici. Sunt oameni care au realizat poarta dintre acest colț închis al Nepalului și restul lumii. Numele lor a fost dat și aeroportului de la Lukla, locul de unde încep ascensiunile către cei mai înalți munți.

Povestea aeroportului și imagini găsiți și aici: https://sprevarf.ro/jurnal-din-himalaya-ziua-4-am-inceput-ascensiuneacu-ceva-intarzieri-si-emotii/

Hillary și-a dedicat o mare parte din viață ajutând populația șerpa din Nepal prin organizația non-profit pe care a fondat-o. Prin eforturile sale a reușit să construiască multe școli și spitale în această regiune îndepărtată a munților Himalaya, considerată de Sir Edmund Hillary ca fiind cea mai mare reușită a vieții sale.

Din parc, deja am avut parte de un tablou generos la vârfurilor, arătându-ni-se, pe lângă Ama Dablam, și Lhotse, Nuptse, Thamserku și supremul Everest. Emoția îți cam înghite orice cuvânt în astfel de momente.

Am privit lung și a fost încă un moment în care am avut recunoștința față de ceea ce-mi oferă viață de când am „îndrăznit“ să las vânzările pentru ghidajul montan.

După câteva de minute în care am ascultat, am privit, ne-am pozat, am plecat către Hotel Everest View (3880m). Norii care începuseră să se adune ne-au dat peste cap planurile de a zăbovi aici la o cafea, așa că ne-am urmat traseul până la Khumjung. Am reușit să zărim, totuși, drumul către satul Tengboche (3860), unde vom merge mâine.

Prânzul l-am luat în Khumjung și a fost același ca-n zilele trecute: supa de usturoi și Dal Bhat.

Satul are comunicații moderne precum Internet, telefonie fixă și mobilă, funcționează una dintre școlile „Hillary”. A fost fondată în 1961, la opt ani după cucerirea Everestului și, în prezent, oferă educație a peste 350 de copii. Cu unii dintre ei, în pauze, ne-am împrietenit și am jucat fotbal.

Am vizitat și o mănăstire budistă. Am înțeles că una dintre mănăstirile de aici are un scalp despre care se crede că provine dintr-un Yeti. Nu l-am văzut pe unde am fost, așa că dorm liniștit… La intrarea în lăcaș am plătit 300 de rupii și, conform ritualului, a trebuit să ne descălțăm. Am admirat, am ascultat, dar cu partea spirituală v-am mai povestit că nu prea le am.

Am revenit la hotel, la Namche Bazar, ne-am bucurat de dușul cald de aici, unii s-au băgat la somn, alții au dat fuga la farmacii pentru că a început stomacul să-i cam „certe“, iar , pe seară, am mai dat o tură prin oraș. Mâine, vom fi cu un pas mai aproape de 4000 de metri. Vom vizita și mănăstirea Tengbouche, un loc cu o semnificație aparte pentru budiști. Savurez și împătășesc cu voi fiecare moment, fiecare pas pe care-l fac #sprevarf! 

Namaste