Drumetii in Romania
Drumetii in Romania

Jurnal de tabără – Ziua 3 – Ne-am „jucat“ cu ploaia și de-a v-ați ascunselea, și alergatea. Ziua experimentelor care i-ar cam ține pe părinți cu sufletul la gură

A plouat toată noaptea și continuă și dimineața.  Nici prognoza meteo de pe telefon nu arată mai bine. Zilele trecute, ne dădea cu soare până pe la 12-13…

Să vedem ce putem face azi! Există distracție și pe vreme mohorâtă.

Mergem la masă cu zarvă mare, însă cum apare mâncarea se așterne și liniștea, iar farfuriile devin curate. Îi sfătuiesc să își facă și câte un sandviș, iar în rucsac să își pună, pe lângă sticla de apă, și ceva de ploaie.

-Plecăm la Babele?

– La cum e afară, cred că o să alegem pentru mâine ori Babele, ori 7 Izvoare…

Vestea nu le pică prea bine, dar ploaia nu prea îmi dă de ales.

Dau o fugă la mașină  și scot două plase și „aracii” de care știau deja.

  • Ce facem cu ăia? Punem roșii?

Ne băgăm sub terasa acoperită a cabanei și întind pe vreo două mese cuțite, fierăstraie și topoare! Aaa, era să uit de „araci“ și  nuiele.

Vin și micii „teroriști“  și nu prea știu dacă să se bucure sau nu.

Cei mai mulți dintre ei nu au mai lucrat cu cuțite.  Se laudă că da, dar la proba practică se dau de gol.

Îi avertizez că toate sunt foarte bine ascuțite și că trebuie să mă asculte cu mare atenție pentru a termina ziua cu toate degetele. Lăsăm un pic glumele, mă ascultă și mă privesc cu mare atenție, inclusiv Bebe.  Le explic cum să țină cuțitele, apoi trecem la practică.  Îi supraveghez îndeaproape și îi ajut să țină cuțitele sau bicegele, în funcție de opțiuni, în poziția corectă.  Hai că nu e asa greu și încep iar să se destindă, dar mai în liniște, de data asta, și cu atenție mare la degete. Cei câțiva turiști observă ce se întâmplă în colțul nostru și zăbovesc un pic privind cu admirație cum se descurcă „ai mei”. Nuielele sunt curățate rapid și apoi scurtate sau ascuțite.  Încă nu știu ei la ce folosesc, dar sunt încântați că le-a ieșit treaba cu cuțitele.

La marginea pădurii, chiar lângă apă, găsim un brad uscat căzut. Este fix ce căutam ca să încercăm și fierăstraiele. Pe rând, toți au de tăiat câte un ciot. Fericirea reușitei lor a fost cât obținera unui trofeu la cine știe ce competiție. Bebe stă retras pe rucsacul meu, unde cioplește și tot ascute la un lemn găsit . E fascinat de rezultat. Cei mari au trecut la tăiatul cu toporul 😃

-Asta e cea mai tare zi!

Bine, asta au zis și la escaladă  :))

-Dar cu „aracii” ce facem?

Acum, că au început să mânuiască binișor cuțitele, trecem la treburi mai serioase. Cojim destul de repede bețele și apoi au de ales între a face din ele arcuri sau sulițe!

Majoritatea aleg să facă sulițe, adică doar să le ascultă la un capăt.  Sisi vrea să facă arc! Și operațiunile ei sun un pic mai complexe, dar termină odată cu ceilalți. Începe aruncatul sulițelor la țintă. Le explic ce și cum, poziția corpului și a picioarelor și, gata! Iar e hărmălaie

Doar Sisi se uită lung la arc pentru că nu are săgeți. Am uitat să le luam de la cabana, așa că trebuie să găsim soluții. Pe râu,  găsesc câteva crengi si o găleată. Avem și țintă, și săgeți acum!

Îi las să se joace în voie, avertizându-i să fie atenți unii la alții pentru a nu se lovi. Le place, le place la nebunie, iar pe mine mă fascinează bucuria lor și mă poartă în timp…, într-o vreme în care verile arătau așa.

A ieșit și soarele și pare că și sus, la Babele, e bine. Fugim la masă, mâncăm doar ciorba și cer niște sandvișuri. Profităm de oaza de soare și dăm la deal!

Rucsacii sunt pregătiți de dimineață, așa că nu zăbovim prea mult.

Deja știu drumul spre telecabină.  La 14.30 pornim. Urcarea durează doar zece minute. Acolo, dăm de magneți și câteva feluri de dulciuri, dar și de un pic de frig. Dar suntem pregătiți. Scoatem polarele și ne ocupăm, pe repede-nainte, și de cumpărături.

Legenda celebrelor Babe o știu deja, așa că acum admira ciupercile de piatră.  Facem și câteva poze.

Cabana e închisă  și nu își pot cumpăra si alte prostioare. Ajungem la „bolovanul“ ăla pe care îl vedeam de jos, de la noi… Nu prea seamănă (încă) cu ce vedem prin poze, însă facem câțiva pași, iar mai în față zărim ochiul, nasul șiiii… seamănă! E Sfinxul!

Facem poze și mai dăm o tură în jurul lui. Din jos, dinspre  Caraiman se ridică norii! Și sus la Omu, dar si pe Strunga este negru!!!

Ne echipăm de ploaie și sperăm să ne prinde cât mai jos.

Tună și fulgera de zot, deocamdată la distanță  Ne echipăm de ploaie! Sigur ne prinde, nu mai scăpăm și de data asta.

Începem coborârea, cu atenție!

Gașca mea se mișcă bine și ajungem repede la „Cimitirul elefanților”.

-Aici zicea nenea de la telecabină ca stau urșii?!, aud o întrebare care îmi cam dă ceva fiori.

– Aaaaa, mai jos. Hai să mergem să nu ne prindă ploaia! :))

Nu mai avem mult și pare că am scăpat.

Vedem deja stația de telecabină de jos și începe să se lumineze. Ieșim la drum și răsuflăm ușurați. Ne dăm jos hainele de ploaie! Suntem la asfalt!

Mai mergem la cățărat?! Nuuuuuu suntem obosiți!!!

La cabană începem cu o pauză! Jucăm ping-pong și dăm comanda pentru masa de seară.  Afară, începe iar ploaia și, deși suntem sub acoperișul terasei,  vijelia ne „invită“ înăuntru.

Șnițelele, brânza cu smântână și celelalte bunătăți astern, din nou, liniștea în sala de mese!

Azi suntem răsfățați cu orez cu lapte!

Seara se termină cu zarvă mare si amenințări că ii trezesc la 6. Pe la 22.30 se liniștesc…