Jurnal din Maroc – Ziua 6 – Din deșert, am ajuns pe urmele Gladiatorului și al Prințului Lawrence al Arabiei și, din nou, la zăpadă

Dimineața în deșert începe și, de data aceasta, devreme. La ora 07.00, avem deja bagajele scoase pe aleea dintre corturi și rugăm pe unul dintre berberi să ne lege turbanele. Sunt esențiale în desert, fiind protecție împotriva nisipului, soarelui…

Ieșim din tabără si ne luăm în primire fiecare cămila, apoi pornim peste dune spre civilizație.

Este încă întuneric, dar cămilele știu fiecare firicel de nisip. Pășesc ușor dar sigur. Pe măsură ce înaintăm, se ivesc și primele raze de soare. Spre final în ultima parte a deșertului, coborâm pentru poze. Este aproape 08.00 și răsare soarele! Este un alt moment de neratat într-o astfel de călătorie. Este fascinant, cum după dune, „mingea roșiatică de foc“ înaintează pe cer, pentru a lumina și a domina o nouă zi.

La final, strângem tips-ul pentru cei doi băieți, călăuzele noastre din deșert, și pornim spre riadul unde urmează să luăm micul dejun.

Întâlnim primul vânzător de pietre și fosile. Are tot felul de obiecte pentru cei care sunt pasionați de suvenirurile din marmură.

Spre dezamăgirea mea piscina de la riadul, unde ne luăm, în general micul dejun, la revenirea din desert, este închisă în perioada asta. Dar faptul că n-am mai zăbovit la baie, i-a adus lui Andrei vestea cea mult așteptată, că vom pleca, în curând, către fabrica Erfoud, unde se va bucura de o prezentare aparte și generoasă a obiectelor din marmură cu straturi fosilifere. Ajungem pe la ora 10.00, iar pe Andrei și Cristi T. i-am putea recupera în toamnă de aici. Cu siguranță nu ne-ar sesiza absența sau nu le-ar păsa. Pasiunea e pasiune, iar pentru ei, fabrica de aici este Raiul. După ce facem cumpărături și de aici, plecăm mai departe, către Marrakech. Dar până acolo, mai facem niște popasuri. Primul dintre ele a fost la un magazin de curmale, de unde aproape toți plecăm cu câteva cutii

Drumul lung spre ieșirea din Merzouga trece prin diferite așezări care ne conferă o diversitate de imagini, a nivelului de trai din zonă. Pe dreapta, vedem zăpadă la orizont, pe culmile munților. Pe marginea drumului sunt încă băltoace care inundă măslinii și palmierii, dar astăzi, peisajul este completat și de câteva păsări.

Din nou, suntem uimiți de piatra seacă prezentă peste tot, dar și de faptul că se face agricultură și în condițiile astea. Față de anii trecuți, acum am văzut multe panouri solare, semn că și lumea de aici se dezvoltă!

Mergem spre Ouarzazat, provincie a cărei capitală poartă același nume și care înseamnă „poarta deșertului“. A fost inițial o mică așezare berberă, fiind, în prezent, una dintre destinațiile turistice principale ale Marocului. Principala atracție a zonei este satul berber fortificat Ait Ben Haddou (sit al Patrimoniului Mondial UNESCO).

Găsești aici construcții pe verticală vechi, construite din lutul roșu-arămiu. Par cărămizi, dar care, în realitate, sunt doar niște chirpici…marocani. Ajungi după ce treci pe un pod lung, și el punct de atracție foto. Iar odată intrat în satul-cetate, ai de urcat… Dacă ești un cinefil, sunt mari șanse să recunoști parte din peisaje din filmele celebre care au fost filmate aici: uituat pe un deal, acest sat încântător a fost platou pentru multe filme celebre, cum ar fi „Lawrence al Arabiei”, „Gladiatorul“, „Iisus din Nazareth” „, Mumia” „ Alexandru cel Mare”, „Urzeala Tronurilor” și altele pe care le găsești prezentate pe unul dintre vizierele din sat.

Peste tot dai peste comercianți cu tot felul de suveniruri, unii dintre ei sunt chiar „agasanți“ în dorința de a negocia și a-ți vinde ceva. Niciodată nu știi în Maroc dacă ai dat mult sau puțin pe un produs, pentru că nu există un preț de referință… doar negustorii îl știu.

Aflăm că Pasul Tizi n’Tichka este deschis acum și vom urca până la 2200m. Păcat că din cauza rutelor ocolitoare nu ne mai permitem să ajungem la Cetatea Ait Ben Haddou, despre care am scris mai sus și pe care, în octombrie, nu o vom mai rata.

Luăm pauză de masă și continuăm drumul spre munți. În căsuța noastră pe roți se așterne liniștea! Urcarea este lungă și plictisitoare pentru majoritatea dintre noi. Zăpada este tot mai prezentă, iar pe marginea șoselei nămeții făcuți de lamele utilajelor de deszăpezire. Drumul a fost închis câteva zile. Aproape de vârful muntelui, oprim la un magazin cu produse din argan. De data asta, fetele sunt cele mai fericite, însă și băieții se bucură că pot completa lista de cadouri.

Este aproape seară și mai avem de mers câteva ore. Suntem obosiți și ne gândim că ne prinde bine să ascultăm muzica românească, așa că Nela dă tonul distracției!

Parcă s-a mai „scurtat“ distanța și ne apar în zare și luminile Marrakechului. Suntem cam la o oră distanță. E deja așternut întunericul. Față de tura precendă, când eram încă sub restricțiile pandemiei de coronavirus, acum, deși e ora 22.00, orașul este încă plin de viață.

Ajungem la poarta Medinei și microbuzul se oprește, semn că, în sfârșit, urmează un duș cald și un pat confortabil. Descărcăm bagajele la marginea unui trotuar și suntem atenți la traficul dezordonat de motociclete, scutere, calești și mașini. Pornim la pas pe străduțele înguste spre cazare. Imaginea nu este una frumoasă sau obișnuită pentru majoritatea dintre noi, dar odată ce-ai pășit pragul Riadului, imaginea este parcă din altă lume. Suntem uimiți de confortul și bunul gust. Suntem așteptați cu supă, spre bucuria noastră.

Este deja ora 23.00 și nu mai ieșim în oraș. Facem baie și ne băgăm la somn. Mâine urmează sa vizităm Essaouira, orașul-port de la Atlantic, iar spre seară să revenim în agitația, culorile, mirosurile și poveștile Marrakechului.