A venit ziua cea mare și putem în sfarșit pleca spre Italia, in Monte Rosa, via Milano.
După ce am trecut de “baia de mulțime” din aeroport, iată-ne in avion.

La Bergamo, (căci acolo am aterizat) am sărit repede în autobuz, și la 9.30 eram deja in Milano și facem reunirea găupului. Este înorat, dar înca nu ploua. Dupa câteva întarzieri de tren și legături pierdute, la 17 suntem in camping, în Alagna Valsesia. Pe la ora 8 au ajuns si “francezii” noștri din Maramures Steli si Viorel, pentru sedinta tehnica.

Dupa asta am dat o tura scurta prin frumosul orasel de munte si am vizitat centrul de informare turistica dar si cimitirul (unul foarte special). De aici ne uitam cu uimire pe turla biserici unde zarim trei trasee de escalada. In scurt timp, incepe ploaia si fugim repede la corturi pentru a ne baga la somn.

A doua zi ne trezim devreme, strângem corturile, ne bem cafeaua si la 11 suntem deja echipați si plecați de la ultima telecabina la aproape 3000m. Aici dăm de zapada, asa ca ne punem colțarii să ne obișnuim cu ei. Este cald si mergem repede. Luați de val si cu ochii la peisaje uităm de crema de soare; noroc că ajungem repede la refugiu: mai intai la Mantova (3497m), si apoi la Gnifetti 3647m.

Pana la Gnifetti vedem pe viu ”sfarșitul” unui serac. Până seara ieșim la un scurt curs a mersului pe ghețar și a manevrelor de coarda. Formăm echipele pentru zilele urmatoare si luam contact (vizual) cu primele crevase.
Plecarea o stabilim la ora 5, deci trezirea este la 4. Pregatim rucsacii de seara si la 10 dormim deja.

Noaptea trece repede si imediat auzim alarma telefoanelor. E ora 4 deja!!!
In cabana forfota mare, atat la toalete cat si in sala de mese. Toata lumea isi umple termosul cu ceai si incearca sa manance cate ceva. La 5 fara ceva suntem deja afara. gata echipați, încercand să pelcăm printre primele echipe. Azi avem zi de aclimatizare si avem in plan doua varfuri de 4000m.
Mergem putin la frontala, avem noroc de vreme buna, este chiar cald si nu avem nevoie de manusi groase. Echipele se misca bine si ajungem repede la primii 4000m, de unde vedem Mont Blancul. Traseul se aglomereaza rapid, fiind multe echipe care merg pe traseul nostru catre Piramide Vincent 4215m si Balmenhorn 4167m. Suntem uimiti sa vedem parteneri de drum legati cate 6 sau chiar 8 in coarda…

Urmează o zonă cu crevase si seracuri care pare destul de stabilă la primele ore ale dimineții. Facem o prima pauza mai mare pentru ceai chiar în șaua dintre Vinsent si Balmenhorn si apoi incepem urcușul pe marea piramide de peste 4200m. La 8 suntem cu toți pe vârf, iar peste încă o oră ne facem poza in refugiul de pe Balmenhorn (Felice Giordano 4166m), unde este fixata o mare si frumoasa statuie a lui Isus (4 m).

Dupa o noua pauza de poze, am stabilit sa ne impartim in doua grupuri: unul a plecat spre cabana, iar altul mai dornic de inaltimi a plecat spre Varful Ludwigshohe 4344m. Coborarea si vremea buna a fost un bun prilej sa exersam opririle cu pioletul. La 12 eram deja la cabana si studiam programul zilei de maine “ziua Varfului”!

Seara am constatat ca iar am uiat de crema de soare si eram toti rosii ca racii pe fata. Ora 22 mă găseste iar in patul cu 3 nivele.

Dimineata la 4 oprim alarmele ceasurilor destul de binedispuși pentru ora aia. Este ziua varfului!!! Mancam si la 5 suntem deja pe traseu. Pare ca a dat un praf proaspat de zapada. De la refugiul din vale se vad primele luminite. Au cel putin o ora în urma noastră. Simțim că ne “ține” fața si de data asta nu mai uităm de crema de soare. Avansăm ușor până la șaua de sub Balmanhorn, pe care îl vom ocoli de data asta. Este Sâmbata, așa că sunt multe echipe care merg pe varf. Sunt mulți pe schiuri de tură, în echipe de câte doi.

Din nou vedem echipe de 7-8 persoane legați în coardă si ne cam mirăm (să zicem). Iar este cald si se anuntă o zi frumoasa. Admirăm iar Mont Blancul, semn ca nu mai e mult pana la pauza de ceai. Acum vedem bine si Gran Paradiso, unde anem in plan sa mergem in curand. De aici vedem foarte bine si creasta Liskamm. Ne uităm in spate si vedem Piramida V si nu ne vine sa credem cât de înclinată este … sau pare de aici. În sfârșit apare si impunătorul Matterhorn 4478m, care se vede tot mai bine cu fiecare pas urcat

Este o zi superba, fara nici un nor pe cer, in care putem vedea toate varfurile cunoscute sau mai putin mediatizate, care compun un tablou majestuos.
Pe la 9 suntem la 4300m si incep primele probleme cu altitudinea, asa ca sunt nevoit sa scad ritmul să ne oprim tot mai des pentru poze. Abordăm panta in zig-zag și luăm altitudine mai incet.
Faptul ca vedem varfurile Zumsteinspitze (4562m) si Punta Gnifetti (4554m), dar si Cabana Regina Margherita, cat si cele cateva batoane energizante ii mobilizeaza pe baieti si sunt gata sa “mute muntii”. Suntem la mai putin de o ora de varful Gnifetti si principalul obiectiv al zilei. Mergem constant, incet dar constant!
La 10 suntem sus in creasta din fata cabanei si incepem sa ne minunam de privelistea oferita de Monte Rosa.

La 10:20 avem deja o mulțime de poze făcute si ne dezechipăm pentru a intra la o ciocolata caldă în cabana aflată la cea mai înaltă altitudine din Europa. Stam cam o ora la Regina Margherita și ne vine greu sa ne lasam duși de pe terasa cabanei.

Pozam si filmam împrejurimile și abisul care ne înconjoară, iar acum suntem cu totii la propriu deasupra norilor si asta ne bucura in egala masura pe toți. După încă o serie de poze ne echipam. si cu “sacii in caruta”, unii decid să coboare la cabana Gnifetti, iar echipa doi continuă planul cu încă doua vârfuri: Zumstain 4562m si creasta Parrot cu varful la 4443m.

Este ore 12, dar înca se urcă în grupuri destul de mari. Ziua călduroasă o resimtim in colțarii care se tot încarcă; trebuie să-i “batem”cu pioletul la fiecare 2-3 pasi. Admirăm și invidiem în același timp schiorii care ne depășesc în viteză. Coborâm si noi repede si pare ca am scapat de problemele cu altitudinea, avute la urcare. Mai avem însă destul până la cabană.

Ne uităm la urmele ghețarilor topiți in ultimii ani, si ne intrebăm daca si copii noștri vor mai avea sansa să vadă ce vedem noi acum.

Ajunsi sub Varful Ludwig 4344m, îi rog pe cei doi parteneri de coarda să mă aștepte la soare până urc pe varf. Este 13;20, si in 20 de minute aveam deja facute pozele de varf( de o echipa de italieni gasiti acolo).

Ma bucur initial de compania a 4 italieni si ne facem poze reciproc pevarf, apoi de linistea varfului si de privelistea din jurul meu.

Sunt singur pe creasta ingusta si pe varful de 4344m. Pe fundal am Mont Blancul si Matterhornul dar si creasta Liskamm cu cele trei varfuri de peste 4000m. Corno Nero cu ai sai 4322m imi face cu ochiul, dar trebuie sa ajung repede la baietii mei sa continuam coborarea catre refugiu. Plec in graba de pe varf si uit rucsacul sus ) ,asa cat rebuie sa ma intorc sa il iau, dar nu mai conteaza.
Ii gasesc un pic mai jos de locul stabilit si ma leg in coarda alaturi de ei si incepem coborarea relaxati.

Urmele de urcare sunt sterse de schiorii care au coborat toata ziua si vedem cateva echipe “luate de val” si ajunse aproape de crevasele “cascate“ acum, cand unul dintre baieti intra pana la brau in zapada. Brusc devenim seriosi si intindem coarda intre noi.

Mai jos vedem un grup care exersa salvarea din crevase. In scurt timp ajungem la cabana si pe la ora 15 sarbatorim victoria pe terasa cu o bere la halba.

Pana spre ora 19 îmi lungesc gâtul spre șaua din spatele cabanei si incerc să zăresc cealaltă echipă venind.

Seara ne gaseste in sala de mese, luând un ospăț mult peste așteptarile noastre.

O noua zi si ultima din tura noastra la 3600m, ne trezim tarziu, dar la 8 suntem la telecabina, iar la 10 deja in camping si schimbam hainele groase cu ceva mult mai subtire si echipamentul de via ferrata.

La 11 iesim din gondole, gata de încă o baie de soare dar si de inca un traseu spectaculos. De la baza traseului zărim printre nori Punta Gnifetti, dupa care luam repede altitudine si peisajele devin tot mai spectaculoase. Iesim in creasta si o “dam la vale”, fuga, fuga să prindem ultima gondola. La 17;31 suntem acolo si la 18 si un pic in oras.