Drumetii in Romania

Cum am ajuns “ghid montan” la numai 11 ani!

Îmi aduc aminte de prima ieșire la munte cu prietenii din cartier ca ghid montan. Aveam cam 11 ani si eram cel mai mic din gașcă, dar aveam deja renumele ca merg de ceva ani pe munte cu părinții.


La acea vreme credeam că știu deja bine Bucegii si am început sa îmi conving prietenii sa mergem la Babe, Sfinx si Cruce cu mine ca ”ghid montan”. Aveam de dus ceva munca de lamurire cu ei, dar mai ales cu parintii lor. Imi aduc aminte una dintre discutiile cu un parinte, care, stiindu-ne cam ce ne poate pielea, tot incerca mai pe ocolite, mai direct, sa ne convinga sa nu ne suim pe Crucea de pe Caraiman J).
O parte dintre ei nu prea stiau in ce se baga, dar am reusit sa facem o gasca de 6 persoane, cei mai multi sub 14 ani.


Echipamentul de ghid montan din anii 1988-89, era compus din ranita de armata sau rucsac cu cadru de aluminiu, in cel mai bun caz, dar si din diverse genti, blugi sau pantaloni de trening, unul-doua tricouri si, obligatoriu, pulover de lana.

Eu aveam bocanci militari din aia inalti cu siret cu care imi faceam si veacul prin oras ca doar eram rocker, iar amicii mei aveau tenisi sau adidasi. Pentru apa erau sticlele de 1 l sau, daca aveai noroc, prindeai un PET, de obicei de Pepsi, ajuns la noi „pe  sub mana“.

Clar, caram dupa noi sunca, branza, ceapa si cartofi, iar uneori si vreun pui sau gaina de pe la vecini! De asemenea, nu puteam sa plecam de acasa fara un tuci de aluminiu si cativa litri de ulei!

Daca ar fi sa comparam vremurile de acum cu ceea ce faceam noi atunci seamana, mai degraba, a pregatire pentru participarea la un show culinar, nu la o tura pe munte.
Tot din echipamentul de atunci facea parte un cutit la brau si, eventual, un radio Gloria sau un casetofon.

Prima tură de ”ghid montan” a fost în Bucegi


Traseul ales a inceput din gara din Sinaia si pentru ca aveam “multi bani”, am ales sa urcam pe jos pana la Cota 2000, de unde am pornit spre Piatra Arsa si apoi la Cabana Babele care, pe atunci era deschisa si era un punct de odihna si de adunat amintiri frumoase. Pana la 1400 a fost frumos, ca am mers prin padure si soarele de august a fost bland cu noi, dar de acolo pana la Cota 2000 pe Carp am zis ca nu mai ajungem. La ce bagaj luasem cu noi, nici nu e de mirare…
La 2000 am luat pauza de masa, era deja ora 13! Am avut  ceva apa (mult prea putina pentru caldura de afara) si imi aduc aminte amuzat de sticla de Helas pe care o aveam fiecare dintre noi! De acolo pana la Piatra Arsa si apoi pana la Babele am avut impresia ca drumul a  fost usor, desi aveam in spate toate prostiile. Dar seara, cu casetofonul si toate alimentele noastre a fost o adevarata petrecere.   

A doua zi am fost la Crucea Eroilor de pe Caraiman si m-am bucurat de uimirea colegilor care o admirau atunci pentru prima data. Am prins vreme buna si privelistea spre Busteni si Valea Prahovei a fost superba.


La intoarcere am ales varianta pe Brana Caraimanului pana la Cabana Caraiman, care era, de asemenea, deschisa in acele vremuri si unde se putea servi masa. De la crucile de pe muchia de langa cabana se vedea maiestuoasa vale a Jepilor. Am lenevit toata ziua pe traseu si seara am revenit la cabana.

Am avut timp sa pozam Babele si Sfinxul (trebuia sa ne alegem bine cadrele ca, deh, atunci ne cam limita aparatul cu film), dar cea mai mare placere a fost sa mergem la micuta casuta de pe Platou, la Gina si Ginel unde, la o cana de ceai, am ascultat povestile Bucegilor pana noaptea tarziu.


A treia zi a plouat si  am renuntat sa mai mergem la Pestera. Am tot sperat sa stea ploaia, insa pe la 12 am ales sa coboram cu telecabina in Busteni si, de aici, cu trenul inapoi acasa in Campina…spre linistea parintilor nostri.

Cam asta a fost prima mea iesire singur la munte si chiar pe post de “ghid montan”.

Era vremea cand se mergea cu harta in mana si cu aparatul foto la gat, cand nu aveam telefoane mobile si cand “retelele sociale” erau AFARA, iar cand parintii aveau curajul de a le lasa copiilor mai multa libertate si a-i invata astfel, inca de la varste mici, ce inseamna independenta!

Dar calatoria in timp vine si cu regrete. Printre ele este si faptul ca Bucegii devin si un „cimitir“ al cabanelor, fie din cauză că munca în domeniu presupune multe sacrificii, fie pentru că nu există interes din partea proprietarilor.

Dar acesta este un alt subiect pe care, poate, il vom dezvolta intr-o poveste separata.


Ne vedem prin munti! #Sprevarf