Drumetii in Romania
Drumetii in Romania

PARÂNGUL MARE – 2.519 m: 2500 ROMÂNIA – „Experiența care schimbă oameni!”

Te invit într-o nouă aventură marca #Sprevarf, pe unul dintre cele 14 vârfuri de peste 2.500 m ale României. Vârful Parângul Mare – 2.519 m, cel mai înalt vârf al Munților Parâng, ne așteaptă într-o tură spectaculoasă prin peisajul alpin al masivului.

Această ascensiune este parte din proiectul 2500 România, provocarea prin care ne propunem să atingem toate cele 14 vârfuri de peste 2.500 m din România.

26–27 SEPTEMBRIE 2026

Vom transforma acest weekend într-o experiență completă la munte, cu ascensiunea pe Parângul Mare – 2.519 m ca obiectiv principal.

TRASEUL

Groapa Seacă → Refugiul Agățat → Muchia Pontul Roșu → Lacul Zănoaga Stânei → Lacul Lung → Vf. Parângul Mare – 2.519 m → Șaua Gruiului → Lacul Mândra → Refugiul Agățat → Groapa Seacă

  • Distanță: aproximativ 12 km
  • Diferență de nivel: aproximativ 1.100 m
  • Durata traseului: aproximativ 9–10 ore
  • Altitudine maximă: 2.519 m
  • Intrarea în traseu: aproximativ 07:00–07:30

Durata poate varia în funcție de condițiile meteo, starea traseului și ritmul grupului.

DIFICULTATE: Medie.

Nu sunt porțiuni tehnice majore, însă traseul este lung și necesită o condiție fizică bună.

În funcție de condițiile din teren, anumite porțiuni pot necesita atenție suplimentară.

ECHIPAMENT OBLIGATORIU

  • bocanci de munte
  • haine groase și geacă impermeabilă
  • căciulă/cagulă
  • mănuși
  • frontală
  • ochelari de soare
  • bețe de trekking
  • rucsac
  • apă și mâncare pentru traseu
  • voie bună!

În funcție de condițiile meteo și starea traseului, pot fi necesare gheruțe, colțari și piolet.

CE ESTE INCLUS

  • organizarea turei
  • ghidaj montan
  • fotografii și filmulețe realizate pe traseu
  • asistență pe pasajele expuse
  • participarea la o nouă etapă din 2500 România
  • ștampila și stikerul 2500 România

PAȘAPORTUL 2500 ROMÂNIA

Parângul Mare nu este doar încă un vârf.Este una dintre cele 14 ștampile pe care le poți aduna în Pașaportul 2500 România.

Fiecare vârf atins înseamnă un pas mai aproape de provocarea finală: toate cele 14 vârfuri de peste 2.500 m din România și de tricoul “FINISHER 2500”

Nu colecționăm doar altitudini. Colecționăm experiențe.

ȘI NU SE TERMINĂ PE VÂRF…

După tură, vom avea timp să povestim despre planurile de iarnă #Sprevarf – ture, ateliere și proiectele pe care le pregătesc pentru sezonul următor.

Și, bineînțeles, despre următoarele provocări…

Pentru că anul viitor visul nostru ne poate duce din nou în Himalaya, către EBC sau un vârf de peste 6.000 m – Lobuche sau Mera.

DETALII

  • Perioada: 26–27 septembrie 2026
  • Preț: 350 lei/persoană
  • Locuri disponibile: 10

Pentru înscrieri, trimite-mi un mesaj privat, scrie la drumetiiinromania@gmail.com sau pe WhatsApp: 0726 279 537 – Cristi

Important: după confirmarea participării, în cazul retragerii, participantul trebuie să găsească un înlocuitor.