Pentru că mulți dintre voi mi-au cerut și ture mai ușoare în care să poată merge totă familia și mai ales copiii, m-am gândit la o tură foarte frumoasă în Piatra Craiului. Așa că în dimineața de 15 februarie, vă dau întâlnire în Zărnești (ora 8 la Poșta sau Centrul de informare), de unde vom pleca spre Fântâna lui Botorog. În 2-3 ore ajungem la una dintre cele mai frumoase cabane din Carpați și anume Cabana Curmătura, dar înainte trecem prin Poiana Zănoaga, de unde deși este iarnă vom putea să admirăm creasta Craiului și Bucegii cu vârfurile lor.
Este deja prânzul, dar avem timp destul și de săniuș sau bulgăreală. Pe la ora 13 luăm pauza de masă și putem să gustăm din specialitatea casei, “prăjitura cu răvaș”. Urmează apoi să mergem la un spectaculos loc de belvedere, de unde să admirăm toată creasta Piatrei Craiului. Facem multe poze și mai ales poza de grup și apoi începem coborârea spre Prapăstiile Zărneștiului, cu pereții impozanți și nenumaratele trasee de escaladă. O să facem și puțină geografie și o să le putem arăta copiilor cum se formează munții prin încrețirea scoarței terestre.
La mașini ajungem în jurul orei 16, cu amintiri frumoase și planuri pentru viitoare ture #Sprevarf #infamilie.
Ora de întâlnire, este 8 la Poșta din Zărnești.
Echipament recomandat: bocanci cu talpă aderenta, pantaloni și geacă impermeabilă și rezistentă la vânt, polar, manuși, bețe de trekking, ochelari de soare, apă și mâncare (dulciuri), aparat foto. Energia și voia bună sunt obligatorii!
Pret: 100lei/persoană și include:
ghidaj montan și asistența pe traseu, poze și filmulețe, alte cheltuieli organizatorice. Copii au reducere 50%, dacă sunt însoțiți de cel puțin un părinte!
Pentru a lua parte la acest eveniment, trebuie să îmi scrieți pe whatsapp și după o scurtă discuție, să confirmați participarea! Înscrierea în tură se face prin achitarea unui avans de 50% sau integral, până pe data de 12 februarie!!!
Dacă vă veți retrage din tură după achitarea avansului, va trebui să vă găsiți un înlocuitor.
Citește mai multe detalii aici: Cea mai frumoasă cabană din Carpați. Ajungi aici pe un traseu de vis și mănânci ca la mama acasă cu banii unui student FOTO
Informații și înscrieri doar la adresa: drumetiiinromania@gmail.com sau la telefon/WhatsApp: +40726 279 537-Cristi
Ne vedem prin munți #Sprevarf