In iunie miroase a vara pe munte, asa ca va propunem o tura frumoasa in Muntii Fagaras, pe al doilea varf al tarii, ca altitudine, varful Negoiu, 2535m!
Perioada: 17-19 iunie 2022
Locuri disponibile – 6
Pret: 480lei/persoana
Vineri seara 17 iunie, ne vom intalni in zona lacului Balea – Transfagaran. Vom merge impreuna la cabana noastra, acolo unde ne vom si caza. Vom lasa masinile in parcarea acesteia.
In aceasta seara vom purta o discutie amanuntita despre programul turei de a doua zi si despre echipamentul necesar si vom efectua impreuna instructajul tehnic. Veti afla informatii despre ruta abordata, despre cum trebuie sa ne echipam pe traseu, despre durata turei sau conditiile meteo anunțate.
Sambata dimineata, 18 iunie, la ora 7 ne vedem la micul dejun, apoi pregatim rucsacii si la ora 8 plecam pe munte.
Vom urca si cobora muntele de la cabana Balea Tunel pe ruta denumita Poteca lui Grigore pana la Lacul si refugiul Caltun, altit. 2135m, unde vom face o pauza de pranz.
De aici vom aborda traseul alpin spre varf prin Strunga Doamnei si in circa 3 ore, in functie de cat de bine veti sta cu pregatirea fizica, vom desfasura drapelul romanesc pe vf. Negoiu.
Ne vom retrage catre cabana pe ruta: Vf Negoiu, Lacul Caltun, Laitel, Laita, Balea Lac sau o ruta alternativa tinand cont de conditiile meteorologice, dar si de starea fizica a particiantilor.
***Atenție! Ruta va fi lungă și trebuie să fiți intr-o condiție fizică bună!***
Dificultate traseu: medie, ruta nu are portiuni tehnice, dar necesita o buna conditie fizica, avand de urcat sustinut in creasta masivului si de depasit uneori pasaje expuse, asigurate bine cu cabluri metalice, acolo unde ghizii montani care va insotesc va vor oferi asistenta necesara parcurgerii in siguranta deplina a pasajelor.
Durata dus-intors: 9-11 ore.
Sambata seara, dupa aceasta tura, vom sta de povesti la un pahar de vin fiert la Refugiul Balea Tunel si veti auzi cateva povesti interesante despre ceea ce avem de facut in aceasta vara si anume ascensiunile din Dolomitii italieni, Alpi, de pe varful Elbrus din muntii Caucaz, cel mai inalt din Europa, Ararat sau din Carpatii Romaniei!
Vom discuta si despre planurile de viitor si despre ce dorim sa va propunem pentru aceasta iarna!
Avem niste surprize pentru acest sezon asa ca stati aproape!
Duminica, 19 iunie vom servi micul dejun la prima ora si ne vom lua la revedere de la inaltimile Fagarasilor!
In drum spre casa putem sa facem o mica pauza la Muzeul Badea Cartan, din Cartisoara.
Atentie! Tura noastra se va derula in zona inalta a muntilor Fagaras, asa incat nu trebuie sa uitati sa aveti la voi haine groase, o geaca impermeabila si rezistenta la vant, bluza de corp sintetica, pantaloni de trekking, caciula sau cagula, bocanci de munte, gherute, manusi, o lanterna frontala, ochelari de soare, bete de trekking, rucsac si obligatoriu Voie Buna!!!
Eventualele schimbari ale rutei sau retrageri fortate din cauza conditiilor meteo apartin in mod exclusiv ghizilor montani cu experienta care va insotesc!
La cabana exista paturi de invelit, insa va recomandam sa aveti la dumneavoastra un sac de dormit usor, toaleta este in interiorul cabanei!
Se poate servi masa, atat micul dejun, cat si cina, pe care le veti achita dumneavoastra la cabana in functie de preferinte.
Veti avea incluse serviciile de ghidaj montan, poze si filmulete pe parcursul turei, dar si asistenta pe traseu. (de rezervare ma ocup eu)
Servicii neincluse:
-Transportu, cazarea, cina si mic dejun, bauturile
Informatii despre tura si inscrieri numai la adresa:
drumetiiinromania@gmail.com sau la telefon/whatsApp
+40726 279 537.
Ne vedem prin munti ! #Sprevarf