Drumetii in Romania

Vârful Retezat 2485m, ascensiune de iarnă

Vârful Retezat 2485m

Intre 23-25 aprilie va invitam sa urcam impreuna pe varful Retezat, la 2485m altitudine, cu cazare la cabana Gentiana. Daca vrei sa te pregătești cu noi intr-o tura pe gheata si zapada pentru a aborda in viitor vârfuri din Alpi și Caucaz, Anzi si Himalaya, atunci hai si tu in Retezat intr-o ascensiune de iarna cu peisaje impresionante! Pentru a putea sa iei parte la aceasta tura trebuie sa stii sa folosesti coltarii si pioletul si sa stai bine cu pregatirea fizica, adica sa rezisti sa mergi, prin vant si ninsoare, pe zapada si gheata pana la 8-10 ore.

Locuri limitate: 8.
Tarif: 350 de lei/persoana.


Ghizi montani atestati de Ministerul Turismului:
****Cristi Minculescu, legitimație nr. 6148.
****Mitză Matei, legitimație nr. 6415.Perioada: 23-25 aprilie


Vineri 23 aprilie ne vom intalni la ora 12 la Ohaba de Sub Piatra, jud. Hunedoara, DN 66.

De la punctul de intalnire, ne vom deplasa cu un masinile pe ruta Ohaba de sub Piatră – Carnic.
Odata ajunsi la Poiana Carnic ne vom echipa de munte, ne luam ruscacii in spate si incepem urcușul catre cabana noastra din munti.
Durata traseu: cca 2-3 h
Dificultate: usor.

Ajunsi la Gentiana, ne instalam in camerele noastre, urmand sa fiti informati de ghizii vostri montani intr-un scurt instructaj tehnic despre starea traseului, conditiile de pe munte, echipamentul necesar in tura si alte date despre ascensiunea care se va derula a doua zi.
Vom sta de povesti la un ceai ferbinte si veti afla cate ceva despre ceea ce ne propunem noi sa facem in aceasta primavara, dar si la vara prin munti!
Ne puteti pune intrebari la care vom raspunde cu placere – despre expeditiile noastre externe din acest an de pe varfurile din Alpi – Monte Rosa, turele la via ferrata in Dolomitii italieni – Punta Penia din Marmolada sau Triglav din Slovenia, despre Jebel Toubkal din muntii Atlas si Sahara Desert, Everest Base Camp si Vârful Island Peak 6120m din Himalaya, Nepal, vulcanul Damavand din Iran, cel mai înalt din Asia, Aconcagua -Anzii Cordilieri, Kilimanjaro din Africa si muntele Elbrus din Caucaz sau muntele Olimp din Grecia.

Sambata 24 aprilie


Dimineata devreme vom servi micul dejun, cu alimente aduse de fiecare de acasa, deoarece la cabana nu se poate servi masa. Ne vom ingriji sa avem la noi hrana rece, dar totusi vom putea servi un ceai cald sau o cafea fierbinte!


Vom porni apoi pe munte spre varful Retezat, cota 2485m. Ruta va fi aleasa de ghizii montani cu experienta care va insotesc in functie de starea zapezii si de conditiile meteo de pe munte.
Vom urca prin Saua de iarna a Retezatului, pe un traseu ferit de avalanse. Diferenta de nivel parcursa va fi in jur de 900m urcare si apoi coborare, iar durata traseului va fi in jur de 9-10 ore.
In timpul turei, vom aborda si depasi in siguranta diverse obstacole stancoase acoperite de zapada si gheata intalnite in acesti munti.


Daca va veti simti in nesiguranta, ghizii dumneavoastra va vor asigura cu coarda in pasajele mai expuse.

Atentie! Traseul necesita o buna pregatire fizica si tehnica a participantilor! Trebuie să știi să folosești colțarii și pioletul, dacă vrei să vii cu noi!


Duminica 25 aprilie, servim micul dejun la prima ora, facem rucsacii si apoi vom cobori circa 1 h si 30 minute la masinile noastre de la Carnic.


Dacă turiștii sunt interesați va invităm sa facem o vizită a spectaculoasei cetăți medievale Malaiesti, reabilitata recent cu fonduri europene, situată în proximitate.
Atentie!!! Aceasta tura alpina se va derula la aproape 2500m altitudine in conditii de iarna si cel mai probabil, vom avea parte de zapada mare, dar si de vant sau viscol. Este obligatoriu sa fiti echipati in mod corespunzator si sa aveti o buna pregatire fizica!


Echipamentul trebuie sa cuprinda geaca Gore Tex si pantaloni impermeabili si rezistenti la vant, bluza polar, vesta puf, parazapezi, manusi, caciula sau cagula, bocanci de iarna cu talpa rigida, lanterna frontala, termos, bete de trekking, rucsac de tura de 40 l.


Aceasta ascensiune necesita echipament tehnic de iarna: coltari, piolet, casca si ham de alpinism. In cazul in care aveti nevoie, puteti inchiria de la noi un astfel de echipament.
Cost: 100 de lei setul complet: coltari si piolet, casca si ham de alpinism echipat cu carabiniere si anou.
Atentie!
In functie de evolutia conditiilor meteo din teren si a starii zapezii, ghizii montani cu experienta in munți înalți, care va insotesc, pot lua decizia intreruperii ascensiunii si retragerii fortate la cabana.

Tarif: 350 de lei/ persoană.


In aceasta tura veti avea parte de serviciile de ghidaj montan, urmând sa aveti la dispozitie 2 ghizi montani autorizati de Ministerul Turismului, cu experienta in munti inalti: Alpi, Caucaz si Himalaya!
Va recomandam sa aveti la voi totusi sac de dormit, caci spre dimineata se face rece in camera!

Servicii neincluse:
– cazarea la Gentiana in paturi individuale in conditii de cabana in camera comuna incalzita cu soba pe lemne.
– taxa de Parc national 10 lei/ persoana
– transportul
– orice alte servicii solicitate de turisti si care nu au fost specificate in program.


Atentie! La cabana Gentiana se ofera contra cost bauturi calde, ceai si cafea, dar si bere, insa nu se ofera turistilor masa.


Va trebui sa ne ingrijim sa ne aducem in rucsacul personal alimentele pe care dorim sa le consumam in timpul sejurului de 2 zile la cabana!!!****Pentru a lua parte la acest eveniment nu este suficient sa dati “join” pe Facebook, ci trebuie sa ne scrieti cate ceva despre experienta voastra montana si dupa o discutie cu ghizii montani care va vor insoti!

****Participarea voastra va fi confirmata prin achitarea unui avans (sau integral) al costului turei in contul nostru!


Informatii si inscrieri doar la adresele:
vicentiu.matei@gmail.com sau
pemuntecucristim@gmail.com sau la telefon:
0741 576 088- Mitza
0726 279 537- Cristi


Ne vedem prin munti! #Sprevarf