Ori de câte sună alarmă, sunt două lucruri pe care le fac, îmi arunc ochii spre fereastră, să văd ce ne rezervă noua zi, și verific „corespondența“ virtuală. Mi-e dor de acasă și mă bucur când văd faptul că sunteți „cu ochii pe mine“. Expediții voi mai organiza și în viitor și vă aștept. Știu că este un efort fizic, financiar, psihic, dar merită… Cel puțin o dată în viață, merită să faceți tot ce vă stă în putință să fiți pe „acoperișul lumii“.

Conform planificării, astăzi ar fi trebuit să mergem la Kala Pathar (5644m), dar cu toată echipa am decis să ne oferim o zi de relaxare adevărată, să ne refacem un pic, pentru că ne dorim să atingem vârful Lobuche (6119 m), dar să ne bucurăm și de călătorie. Zilele acestea, am tot urcat și coborât în jurul a 5500 m, așa că lăsăm „salutul“ mărețului Everest de pe obiectivul supreme al acestei expediții.

Pe la 07.30 a sunat alarma telefonului. Afară e frig de-a înghețat înghețat apa, așa că e un pic mai greu cu igiena de dimineață, dar ne descurcăm. Asta e frumusețea muntelui, la orice vârstă, că te învață să te adaptezi oricărei situații. Te învață să te mulțumești cu puțin, să descoperi soluții și să-i apreciezi pe oamenii care nu se bucură zilnic de viața „ca-n puf“ ca a ta, dar nu se plâng.

Geamul din cameră e plin de „flori“ de gheață, iar afară se vede un „praf“ de zăpadă atât pe jos, cât și pe căluții de sub fereastra mea.

Azi încerc cava nou la masă: porridge (terci) cu gem. Acum trei ani, a rămas memorabilă imaginea în care mâncam porrdige și mă uitam la poza cu mici . Acum, a fost preferința mea. Probabil, cei care mi-ați urmărit și jurnalul precedent, ați remarcat că nu m-am mai plâns de mâncare.

Dacă în urmă cu trei ani eram arhiplin de supă de usturoi, dal bhat și porridge, acum văd că au diversificat meniul. L-au adaptat după preferințele culinare ale turiștilor care predomină și fac niște preparate senzațional de gustoase.

L-am convins și pe Viorel să încerce „minunatul“ porridge, iar în câteva ore amândoi eram „leșinați“ de foame.

Coborârea spre Tengboche Village începe normal… pentru stilul nostru, cu o urcare. Urmează să facem slalom printre bolovani și luăm la pas parte din drumul de ieri. Ne întâlnim cu prieteni vechi sau mai noi (români, bineînțeles), unii în frunte, ca de obicei, alții călăreți acum.

Povestesc cu Mitză despre planurile viitoare, apoi mă revăd și cu Alexandru Cojocari și ne facem câteva poze. Ar fi vrut să urce cu noi pe Lobuche, dar nu a venit pregătit cu echipamentul necesar. Poate, data viitoare, muntele nu pleacă de la locul lui… Facem multe poze pe traseu și ne bucurăm de vremea bună.

Spre EBC ne întâlnim cu multe caravane încărcate, dar și mulți porteri supraîncărcati. Vedem și două „bibilici de Himalaya” sau cum s-or numi ele și gândul ne zboară la o varză cu ciolan și, apoi, la sarmale, iar Steli, doar cu gânduri bune, ca de obicei, lansează și invitația cu escală la Paris pentru sarmale .

Îi explic lui Steli că mă face nevastă-mea „carne de mici“ dacă mă opresc la Paris fără ea, mai ales că a refuzat un city break cu fetele, în perioada asta, ca eu să pot merge fără griji în Himalaya. Iar, colac peste pupăză, vorba noastră, ca să nu se plictisească, imediat cum am plecat, cel mic a făcut varicelă 😀

Revenim cu picioarele printre bolovani și continuăm coborârea. Este una lejeră și, în doar două ore și jumătate, jumate ajungem la cabana din Lobuche Village.
La 12.00 revenim la meniul cu burger de pui. Mmmm, curcubeu pe cerul gurii…

Azi avem „dezlegare“ la sacul de dormit la prânz, așa ca pe la ora 14,00 iau o pauză până pe la 16.00, când revenim la netul din sala de mese. Doar aici avem net, scump al naibii și care merge până ne conectăm toți. Deh, la noi abia mergem la 2000 m, aici suntem la de două ori și ceva altitudinea maximă a Carpaților.

Pe la 17.00 a început să fulguie ușor, însă sherpa zice că e semn bun și că mâine e vreme bună! Așa să fie!

Mâine plecăm spre tabără avansată de la 5400m iar noaptea urmează să pornim în ascensiunea noastră spre vârf. Net nu o să mai avem până ajungem jos în sat. Sperăm să meargă totul bine și pe la ora 10.00 (în jur de 13.00, ora României), să fim pe vârf la 6119m.

Echipa este motivată, ne simțim bine, fără dureri de cap sau alte simptome și sperăm să revenim cu poza de vârf! Revin cu povești și imagini de îndată ce avem conexiune la internet și…starea fizică și psihică de a scrie. Doamne ajută!

Namaste!