Drumetii in Romania
Drumetii in Romania

Expeditiție de primavară în Himalaya, EBC și Vârful Lobuche 6119m, 25 martie-13 aprilie 2025

lobuche cristi minculescu

În 2021, tot prin aprilie, aveam să descopăr lumea dintre Giganţi. Am mers în Himalaya şi m-am lăsat cuprins şi, surprins, totodată de o comunitate total atipică nouă, europenilor. A fost o experienţă pe care am prezentat-o pas cu pas, timp de trei săptămâni, plecând din Kathmandu, capitala Nepalului, până la trăirile avute la 6200 de metri, pe Island Peak. Citește detalii aici: Jurnal din Himalaya

Anul acesta,(2025) îmi propun să revin în comunitatea Sherpa din Himalaya, alături de toţi cei care îşi doresc să aibă, cel puţin o dată-n viaţă, o experienţă inedită. Expediţia o avem programtă între 25 martie și 13 aprilie 2025, iar itinerariul pleacă din Lukla, ajunge la Everest Base Camp (5364m) și Kala Patthar (5545m) și va culmina cu Vârful Lobuche 6119m.

Nu trebuie sa fii un super alpinist ca să poți merge cu noi. Îți trebuie doar voință și o condiție fizică bună, peste medie!

Trebuie doar să „uiţi“ pentru câteva zile de civilizaţia occidentală şi să păşeşti într-o lume în care timpul şi valorile au cu totul alte conotaţii. Ca să-ţi faci o idee despre cele 20 de zile, ia-ţi câteva minute şi parcurge sumarul expediţiei, după care fă-ți curaj și sună-mă să discutăm!

  • Perioada expediţiei: 25 martie-13 aprilie 2025.
  • Tarif expediţiei: 3250 USD/persoană
  • Locuri disponibile: 8.(expediția se ține cu minim 5 turiști)
  • Ghid montan: Cristi Minculescu, atestat cu nr. 10169 eliberat de Ministerul Turismului.

Vom străbate Nepalul din Kathmandu orașul contrastelor cu templele lui uimitoare până în împărăția giganților lumii. Poarta de intrare în expediția propriuzisă este aeroportul din Lukla, apoi capitala sherpa, Namche Bazar de unde vom urca încet, încet prin satele de la poalele munților până în Everest Base Camp 5364m, dar și pe vârfuri de peste 5000m. Cu aclimatizarea facută vom încerca și Vârful de 6119m Lobuche. Pentru o bună aclimatizare și pentru a nu forța organismul, vom merge zilnic între 6 și 8 ore, cu opriri pentru poze și pauză de masă. Vom avea zile de odihnă iar aclimatizarea se va face treptat și natural. Drumul îl vom parcurge atat cu ghidul român, cât și cu ghizii nepalezi, Sherpa, vorbitori de limba engleză, iar bagajele ne vor fi cărate de porteri. (voi veți căra doar apă și ceva usor de îmbrăcat).

Programul:

  • Zilele 1,2: 25 și 26 martie

Plecăm din București pe 25 martie. Pe 26 martie aterizăm în Kathmandu, capitala Nepalului, acolo unde ne va aștepta partenerul meu nepalez și ne va conduce către hotel, printr-un haos care te va ţine cu sufletul la gură. E timpul să luăm pulsul orașului. Spre seară avem programată cina festivă cu mâncare tradițională nepaleză organizată de partenerii noștri. Cazare, în Kathmandu, la hotel de 4 stele.

  • Ziua 3: 27 martie

Azi avem zi liberă, și timp pentru ultimele cumpărături. Vizităm împreună orașul Kathmandu și templele sale.

  • Ziua 4: 28 martie

Plecăm din Kathmandu (1218m) și încercăm să prindem primul zbor spre Lukla (2860m) pe renumitul aeroport “Tenzing-Hillary” și după o scurtă pauză predăm bagajele porterilor. De aici începe aventura , dar și drumul spre satul Phakding (2610m). Vom merge cam 5 ore. Cazare la Phakding în lodge (pensiune)

  • Ziua 5: 29 martie

Azi după 6-7 ore de mers, după ce traversăm renumitele poduri suspendate vom ajunge în capitala Sherpa, Namche Bazar la 3441m. Vom urca aproximativ 800 m, iar seara ne vom bucura de o plimbare prin cocheta asezare și poate de o prajitură în celebrele cofetării. Tot astăzi dacă vremea ține cu noi avem șansa să zărim pentru prima dată în expediția noastră, vârful mărețului Everest. Cazare în Namche Bazar la lodge.

  • Ziua 6: 30 martie

Zi de aclimatizare! Este prima zi de odihnă, dar nu de leneveală! Vom merge timp de 4-5 ore până la “Everest View Point” (3900m) unde vom savura o cafea în timp ce admirăm vârfurile Everstului, Nuptse, Lhotse sau Ama Dabalm. Spre seară vom merge la plimbare sau cumpărături prin magazinele de suveniruri. Cazare în Namche Bazar(3440m).

  • Ziua 7: 31 martie

Părăsim capitala Namche Bazar cu destinația Tengboche(3860m), micul sat din Khumbu. Vom vizita Mănăstirea Tengboche. Avem de urcat cam 400 de metri pe durata a 6 ore cu pauze pentru poze și masa de prânz.

  • Ziua 8: 1 aprilie

Ne continuăm drumul #Sprevarf sau mai bine zis spre Tabăra de bază a Everestului, până în micuțul sat Dingboche(4410m), din regiunea Khumbu. Cazare la lodge în Dingboche

  • Ziua 9: 2 martie

Avem o nouă zi de odihnă, în care urcăm pentru o bună aclimatizare pe “dealul Nagarjun”(5100m).Diferența de nivel nu este foarte mare, dar pentru mulți este pentru prima dată în viață când trec de 5000m. Cazare în Dingboche.

  • Ziua 10: 3 martie

Trek-ul de azi ne va duce până în satul Lobuche la 4940m. Pe drum trecem de tabăra de bază Lobuche, înainte să ajungem în sat. Cu puțin noroc vom vedea și impunătorl Pumori (7165m)dar și Ama Dablam în spatele nostru. Cazare în lodge în Lobuche Village.

  • Ziua 11: 4 aprilie

Este ziua în care ajungem în Everest Base Camp (5365m), locul de plecare al marilor expediții. Avem de mers circa 6 ore până în tabăra de bază la 5365m acolo unde vom aloca timp pentru pozlele de la “bolovan”. Ne vom lua apoi la revedere de la marii alpiniști și vom coborî încă 3 ore până la Gorak Shep (5140m)unde vom și înnopta.

  • Ziua 12: 5 aprilie

Azi avem de atins Vârful Kala Patthar de 5545m. Ne trezim foarte devreme și începem urcusul #Sprevarf. De la Gorak Shep(5140m) până în vârf facem cam 2-3 ore și este un loc de unde putem vedea iar Everestul. La coborare ne oprim la lodge și servim micul dejun, iar apoi plecăm spre  Lobuche Village, unde ajungem în circa 3 ore.

  • Ziua 13: 6 aprilie

Cu aclimatizarea făcută, este timpul să începem “marea provocare”. După micul dejun pornim spre Lubuche High Camp (5400m), unde ne vom petrece după-amiaza. Traseul este mai greu și simțim deja altitudinea. Ne mai relaxăm câteva ore în tabăra de corturi și de data asta intrăm repede la somn în corturile de expediție.

  • Ziua 14: 7 aprilie

Ziua Vârfului!

Probabil cea mai așteptată zi din expediție. Ne trezim la miezul nopții, încercăm să mâncăm ceva și începem ascensiunea #Sprevarf. Prima porțiune este mai ușoară și nu necesită echipament tehnic, dar destul de repede ne echipăm serios cu colțari, piolet si hamul de alpinism. Pe la ora 9-10 ar trebui să fim sus pe vârf la 6119m. După multe poze urmează coborârea în rapeluri succesive și după aproximativ 5 ore, la ora 15 să fim din nou în tabăra de bază, iar până seara să ajungem la 4620m în Thukla (Dughla)

Ziua 15: 8 aprilie

După micul dejun, continuăm coborârea spre Namche Bazar(3440m), unde ajungem în jurul după amiezii. Avem timp destul să ne relaxăm în magazinele, cafenelele sau cofetăriile din Namche. Nici magazinele cu suveniruri nu vor trece neobservate. Cazare în Namche Bazar.

Ziua 16: 9 aprilie

În această zi avem de coborat de la Namche Bazar(3440m) până la Lukla(2800m) în jur de 7-8 ore. Este și ziua în care vom sărbători cu berea locala, alături de Sherpa și porterii nostrii. Fiind și ultima seară între Gigantii lumii, tot azi vom înmâna și obișnuitele bacșișuri în semn de mulțumire pentru suportul adus expediției. Cazare în Lukla.

Ziua 17: 10 aprilie

Ne trezim devreme și ne luăm la revedere de la Himalaya. Este ziua în care vom zbura spre capitala Nepalului. Ajunși la hotel ne cazăm și luăm cu asalt magazinele cu suveniruri sau echipamente de munte din Kathmandu.

Cazare în Kathmandu la hotel de 4 stele.

Ziua 18: 11 aprilie

Zi liberă în Kathmandu. Este și ziua de rezervă în caz de vreme nefavorabilă.

Ne vom plimba prin cartierul turistic Thamel, prin magazine sau ne relaxăm la terasele din zonă.

Cazare în Kathmandu la hotel de 4 stele.

Ziua 19 și 20: 12 și 13 aprilie

Transferul către aeroport și întoarcerea acasă în România în funcție de zboruri. Vom ajunge în România cel mai probabil a doua zi (13 aprilie).

Servicii incluse:

  • transfer aeroport-hotel-aeroport în Kathmandu
  • zbor intern Kathmandu-Lukla și retur
  • 4 nopți cu mic dejun la hotel de 4 stele în Kathmandu
  • 12 nopți cazarea la Lodge în valea SoloKhumbu pe tot parcursul ascensiunii (este recomandat să aveți sac de dormit cu confortul la -5 sau -10 grade, deși toate lodge-urile au pături)
  • în multe lodge-uri de pe valea Solokhumbu se poate face duș contra cost (prețul este între 5 si 10 USD în funcție de altitudinea la care se află)
  • o noapte de camping la Lobuche High Camp.
  • taxa de intrare în Parcul National Everest
  • pensiune completă (3 mese pe zi și ceai în timpul meselor) pe parcursul ascensiunii
  • masa festivă cu feluri de mâncare tradițională nepaleză și băuturi la sosire
  • permis de urcare în Everest National Parc
  • permis de ascensiune pe vârful Lobuche
  • corturi și saltele în Lobuche High Camp
  • ghid montan nepalez experimentat, vorbitor de limba engleză pe tot parcursul ascensiunii către Everest Base Camp
  • ghid montan român – cu experientă în munți înalți, care a mai urcat la Everest Base Camp, Himalaya- Cristi Minculescu
  • transportul bagajelor în limita a 15 kg/persoană
  • bucătar și porteri pe tot parcursul ascensiunii montane
  • toate taxele guvernamentale
  • asigurare și mesele pentru tot personalul nepalez implicat.

Servicii neincluse:

  • zborul internațional București-Kathmandu-București(bilet de avion aproximativ 1000 euro)
  • prânz și cina în Kathmandu
  • băuturile alcoolice la masă și nu numai (de ex: bere, cola, prăjituri pe perioada ascensiunii)
  • asigurare medicală și evacuare elicopter (obligatorie!!! acoperire minimă de 15.000 USD).
  • echipament personal de trekking și echipament tehnic(colțari, piolet, ham, cască).
  • apeluri telefonice, internet, reîncărcare baterie, spălătorie, apă,
  • bacșișuri (aproximativ 250USD de persoană: se vor da bacșișuri atat ghizilor –Sherpa, cât și porterilor)
  • bacșiș bonus pentru vârf (200$/per ghid/sherpa)
  • viza de Nepal (50 usd/persoană pentru 30 de zile), aceasta urmând a fi ridicată personal din aeroportul din Kathmandu!

Echipament personal recomandat:

  • pantaloni, geacă goretex, mănuși, parazăpezi, pufoaică, polar, indispensabili, softshell, termos, lanternă frontal, sac de dormit (confortul la -5 -10 grade), bocanci trekking și adidas, căciulă sau cagulă, buf, rucsac mic de tură, cremă protecție solară SPF50, strugurel, ochelari de soare 100%UV, trusă de prim-ajutor personală, ham, colțari, piolet și cască (puteți închiria și de la mine), bețe de trekking.

Important!

Zborul intern Lukla depinde de vreme. Uneori poate fi vreme rea la munte, ceea ce poate cauza întârzieri sau anulări ale zborurilor interne. În caz de întârziere sau de anulare a zborului intern, clientul trebuie să suporte toate cheltuielile suplimentare inclusiv mâncarea și cazarea.

Dacă doriți să faceți un aranjament alternativ, cum ar fi un zbor cu elicopterul pentru a evita întârzierile zborurilor internationale, toate costurile suplimentare ar fi responsabilitatea dvs. (clientului). Agenția nu își asumă nici o responsabilitate pentru costurile suportate ca urmare a zborului internațional ratat, dar vă ajutăm ori de câte ori este posibil. De asemenea, rețineți că în timpul călătoriei este posibil să fie necesar să efectuăm uneori modificări în itinerariu din motive neprevăzute precum alunecări de teren sau dezastre naturale, vreme rea sau stare de sănătate etc.

Pentru informații despre costuri, ghidaj, bilete de avion și organizarea expediţiei din Himalaya, Lobuche 2025 #Sprevarf, vă rog să mă contactați la adresa de email: drumetiiinromania@gmail.com  sau la telefon/Whatss App: +40726279537- Cristi.

Ne vedem prin munți #Sprevarf

***SUNĂ!!!***