Este miercuri, 20 aprilie, iar drumurile ni se îndreaptă de astăzi către lumea „de jos“. Părăsim Munții Himalaya și civilizația de aici pentru a mai petrece două zile în haosul din Kathmandu. Sunt zile „de rezervă“ pentru că, așa cum v-am mai spus, zborurile spre/dinspre Lukla nu sunt niciodată sigure, fiind condiționate de starea vremii.

Ne trezim cu bubuituri în ușă la ora 05.00 fără cinci minute. Nu prea înțeleg ce e! Deschid buimac și Pemba Sherpa mă salută respectuos, anunțând că e ora 05.00! Ma bag iar în pat pentru cinci minute! Fix când închid ochii se aud, din nou, bubuituri în ușă… Deschid iar. De data aceasta, era shepa vecinului de cameră, iar bubuiturile erau pentru el. 😀

Ok! Se face 5 și sună ceasul. Îl trezesc pe Gabi, vecinul de cameră care n-a fost „deranjat“ nici de bubuituri, nici de alarma ceasului, și fug la baie. La 05.15 vin băieții după bagajul mare, iar noi urcăm la masă. La ieșirea din corpul de cazare găsim o lopată. Apare Istvan, „ungurul“ nostru si îl „pălim“, după care „săpăm“ repede un șanț…Lăsăm lopata, ne luăm „unguru’“ și mergem liniștiți la masă! E o zi tare dragă mie! Acum chiar plecăm spre casă și cei dragi. Sunt voios de dimineață, de foarte dimineață, și reușesc să-i enervez pe câțiva dintre coechipieri cu energia mea :))

Mâncăm și plecăm repede, sperând să prindem primul avion spre Kathmandu.

E 05.45 și orășelul Lukla este încă liniștit și pustiu. Pe stradă sunt doar vânzătorii care matură în fata magazinului sau aprind ienupăr odată cu rugăciunile obișnuite de la prima oră.

Pare senin! Semn că vom putea zbura!

Cei doi sherpa cară cu greu câte un bagaj de-al nostru. Nu acceptă să îi ajutăm. Mă tot gândesc la cum or fi putut să care porterii, atâția kilometri, toate zecile de kilograme?! Nici nu-mi termin bine gândul că îi și văd venind și împărțind treburile cu sherpas.

Ajungem repede în aeroport. Nu e încă 06.00, dar aici e full… Cred că unii dintre ei au dormit aici.

Băieții nostri ajung repede în față și ne cântăresc bagajele mari, apoi rucsacii „de mână“ și trecem destul de repede și de poarta de îmbarcare.

Aeroportul este unul mic. Seamănă mai mult cu o autogară dintr-un orășel.

Începe agitația odată cu primul avion aterizat. Vin repede vreo patru avioane și decolează la fel de repede. Nu avem noroc să fie și zborul nostru, dar ne liniștim când vedem cât de repede se mișcă totul. Cam la 30 de minute apar alte aeronave… Noi rămânem cuminți în așteptare. Abia la 08.30 apare și avionul nostru. Hai că e bine și asa! Sigur e de la cei de ieri care treceau de „pietrele mani” prin dreapta! Nu am scăpat ocazia să-i „apostrofăm“.

Deși mic, aeroportul e decorat cu poze din munti, planșe cu plante și animale și, normal, că nu puteau lipsi Thenzing și Hillary, primii care au cucerit Everestul, conform istoriei consemnate a alpinismului, dar și cei care au deschis porțile spre și pentru comunitatea Sherpa din Nepal. Îmi atrage atenția un tablou pe care scrie: „Thank you! See you again!“

La 08.30 decolăm. Cerul pare perfect pentru zbor. Ne uităm pe geam la munții din jur. Suntem la 3800m altitudine. Cam puțin pentru noi… 😂

După jumătate de oră, colegii de „autobuz” încep sa moțăie. Se lasă ceața și pe aplicațiile de pe telefon văd că avionul începe să facă „cercuri”. O ține tot așa cam 20 de minute. Normal că încep să îmi fac griji. Până la urmă ne apropiem de Kathmandu și începem să vedem de sus agitația din oraș, dar si străzile neasfaltate, și „râul negru” (e, de fapt, canalizarea orașului)

Aterizarea a fost una perfectă. Piloții ăștia chiar știu meserie, spre fericirea și liniștea noastră.

În Kathmandu, suntem așteptați de partenerii de la 8K Expeditions și scăpăm de grija bagajelor. Inițial, am avut trei bagaje care nu au mai încăput în avionul de mici dimensiuni, dar au venit cu altul. Ne așteaptă un microbuz care ne face transferul la hotel. Traficul din capitala nepaleză este de coșmar. Cel puțin, așa îl percepem noi. Șoferul pare destul de relaxat. Sincer, nu am văzut niciun accident cât am stat pe aici. Scuterele sunt la putere. Pe ele circulă de la o persoană, până la patru, și mai încap și tot felul de mărfuri. Mașinile sunt cu volanul pe dreapta și se circulă pe invers față de cum conducem noi. Claxonul ține loc de frână de cele mai multe ori.

În caz că ești pieton, nu trebuie să schimbi direcția brusc. Cam asta e regula de aur ca să scapi cu viață.

Dăm o tură în jurul hotelului și intrăm cu totul în nebuia Kathmandu-ului. E mult mai periculos decât în toți munții pe care i-am străbătut.

Luăm orașul la pas și ne oprim pe una dintre străduțe, unde băieții noștri vor să se tundă. Eu mai am răbdare până ajung acasă.

După ședința de „înfrumusețare“, găsim un mic restaurant. Urcăm pe o scară îngustă. La etaj…e liniște, e gol. Mmm, ni se pare cam suspect, dar decidem să rămânem, totuși. Stefan, „neamțul“ nostru din Moldova, caută repede să vadă notele pe TripAdvisor. E de bine și rămânem. Mâncăm fiecare câte o „carne”. Unii de pui, alții de porc sau vită. Ne trebuia ceva bun ca să meargă și o bere locală. Ne mirăm că putem mânca tot și că mai știm gustul cărnii. Mai știți comentariile din primele zile, cele în care vorbeam despre condimente, despre gusturi diferite??? Eu le-am uitat. Foamea și pofta de carne mi le-au „șters“ din memorie. 😀

Plecăm spre cazare și începe să plouă ușor. Oprim la un butic și luăm câteva beri ca să le avem la piscină, că doar e zi de răsfăț. Dăm 270 rupii pe bere, față de 700, cât costă la hotel. Mergem o fugă la piscină, dar ca să nu ne ieșim din ritm, dăm și câteva ture pe banda de alergare.

Seara, ieșim iar în oras. Știm deja câteva străduțe mai luminoase. Primim întrebări despre hașiș sau alte ierburi… Am fost la înălțime, la propriu! Ne-au fost suficienți cei 6200m. 😀

Oprim la o pizzerie mai luminoasă. Mâncăm și stăm de povești. Suntem cinci în grup și ne bucurăm de gusturile cunoscute. Pe la 22.00 cerem nota și, brusc, începe show-ul. Aproape 10.000 de rupii! Cum, mă?! Pizza costa, în meniu, 680 de rupii, iar o bere 850 de rupii. Pe notă mai apare, în plus, 10% șpaga și 15%, probabil, TVA-ul la TVA. Dar tot nu ne ies socotelile

Discutăm un pic cu chelnerul și, apoi, îl cheamă și pe managerul localului. Apare un nou meniu unde este scris miiiic, pe un abțibild ce stă să pice, și TVA-ul…

Îi spunem că e o glumă proastă și că nu vrem să plătim nimic în plus față de prețul din meniu și, până la urmă, rămân de dat 7200 rupii. Achităm, dar înainte de a pleca, vrem chitanța! 😀 Avem un pic de așteptat, dar… asta e! Deci, de ținut minte pentru cei care călătoresc în zonă!

Ne plimbăm pe străduțe ca să se așeze pizza. Pe stradă, mizerie, mirosuri peste mirosuri. E destul de liniște, dar, la un moment dat, văd pe un nenică în timp ce testa în mijlocul străzii o armă… O ștergea, o încărca, naiba știe, dar am grăbit pașii către hotel.

Fac duș și somn de voie. Joi seară, decolăm spre casă. Avem escală la Istanbul, iar vineri, pe 22 aprilie, pe la ora 12.00, aterizăm la Otopeni. Parcă nu mai am răbdare, mi-e foarte, foarte dor de ai mei!

Namaste!

P.S. Mă găsiți și pe paginile de Facebook: https://www.facebook.com/minculescu.cristian.7 https://www.facebook.com/pemuntecucristim