Se pare că azi, pe la 06.00 a fost și un mic cutremur în zonă ( cei din jur vorbeau c[ ar fi fost de vreo 4 grade), însă recunosc că eu m-am trezit odată cu forfota din lodge! Am tras lozul câștigător și la micul dejun, bazat pe proteină și foarte gustos.

Așa cum era programat, avem zi de aclimatizare, urmând să urcăm „dealul din spatele casei”. Deși este frig de apa din vasele de afară are un strat de gheață, iar tricoul meu spălat, rămas pe sârmă, e tun, cerul ne dă semne că va fi o zi frumoasă. Pe la 12.00 se anunță ceva vânt și nori, așa că am adaptat echipamentul la prognoza meteo.

Deocamdată, profităm de lumina frumoasă și atmosfera clară că să facem niște poze. Avem ce surprinde. Vedem pe rând Ama Dablam și Thamserku, apoi, pe măsură ce înaintăm, apare și Island Peak Din creasta dealului (care se află la aproape 4500m :D), pe cealaltă parte apar Taboche și Cholatse, Chola Pass și ultimul, dar cel mai important pentru noi, Lobuche 6119m.

Tabloul e ireal de frumos. Dumnezeu și-a desăvârșit opera aici. Poate de asta a lăsat munții ăștia atât de aproape de El și a făcut ca oamenii de aici să fie aparte, să nu le lase copleșiți de haosul civilizației moderne. Cu siguranță, i-a plăcut lucrarea Sa, iar cei care ajung aici se bucură de trăiri aparte. Viața îți dă un reset. Facem multe poze și mergem încet, constant #Sprevarf

Panta abruptă pare nesfârșită și depășim, pe rând, semnele ce delimitează altitudinea.Vegetația am lăsat-o în urmă de mult. Dar avem din plin, piatră și praf. Trecem de multe grupuri de turiști veniți, și ei pentru aclimatizare, iar pe la 12.00 suntem în vârf. Atingem altitudinea de 5100m. Pentru unii este prima dată când ajung așa sus, dar cu toții suntem ok, fără nici cele mai mici dureri de cap sau alte simptome de altitudine. Suntem fericiți, aproape singuri pe vârf și fără pic de vânt. Profităm la maximum și facem poze și filmulețe în timp ce admirăm cu nesaț munții din jur.

Dar n-am terminat treaba pe ziua de azi. Mai avem și coborârea pe care o vedeam ceva mai ușoară. Dar ne-am înșelat, a fost chiar solicitantă. Cel puțin, am ajuns mult mai repede la cazare, cam într-o oră. Acum resimțim oboseala și altitudinea, iar pe la 15.00 ne reface forțele cu o pizza cu ton.

Vă spuneam că prețurile sunt tot mai mari, dar cu toții privim ca pe un lucru firesc. Observasem, ieri, la venire un ATM, în sat, așa că am mers să îi fac o „vizită“, însă era defect. Am profitat, totuși, de ieșire și am mers la cofetăria de la intrarea în sat. Lume multă și destul de „pestriță” pentru gustul meu. Am găsit însă apă ieftină cu doar 150 de rupii litrul și am luat să fie din plin, pentru toată gașca

Aproape de „casă” îmi atrage atenția un panou scris de mână, cu cretă, cu câteva feluri de prăjituri, așa că intru să văd ce și cum. Înăuntru e cald, atmosfera mă cucerește încă de la intrare, iar prăjiturile arată foarte bine (mai ales la 4400m). Au și cafea la espressor și netul e gratis! Aici e de mine!
Fug și trezesc gașca și, în 10 minute, suntem gata de plecare.

Ca sa fie clar, vorbim de Caffe Himalaya, o cafenea veche de 34 de ani. Acum, la a treia generație de negustori. Pereții sunt plini de obiecte din expediții vestite, de la cea din 1952 a renumitului Sir Edmund Hillary, până la mai actualul Jerzy Kukuczka (un polonez care, în 1987, a devenit al doilea om care a urcat toate cele 14 vârfuri de opt mii din lume, o ispravă cunoscută sub numele de „Coroana Himalaya”.

A murit în 1989, în timp ce încerca să escaladeze partea de sud a masivului Lhotse). Studiem atent pozele cu semnături celebre, dar ne atrage atenția o butelie cu oxigen dintre cele vechi și foarte grele.

Oamenii de aici sunt super, iar locul are o energie fantastic de bună și frumoasă. Nu știm când au trecut cele 4 ore, dar știu ca voi reveni aici ori de câte ori voi trece spre Everest Base Camp. Dau zor cu scrisul, ca să mă bag complet în sacul de dormit, pentru în cameră e un frig de-mi îngheață mâinile pe telefon.

Mâine se pare că vom avea și puțină zăpadă, dar rămâne de văzut câtă dreptate are „Busu’“ al lor. 😀

Namaste!