Drumetii in Romania
Drumetii in Romania

Septembrie in Maroc, Jebel Toubkal 4167m & Deșertul Sahara, Marrakech si Esaouira

In luna septembrie va propun sa ma însoțiți intr-o frumoasa călătorie in Nordul Africii! Vom urca vârful Jebel Toubkal 4167m din Muntii Atlas, vom vizita sit-uri arheologice uimitoare si cetăți străvechi, precum si unele dintre cele mai frumoase defilee montane. In plus, vom admira apusul si rasaritul soarelui in desertul Sahara, dupa ce ne delectam cu o calatorie pe cămile printre dunele din Desertul Sahara!


Perioada: 8-16 septembrie 2022
Locuri disponibile: 8.
Ghid montan atestat de Ministerul Turismului:
****Cristi Minculescu, legitimație nr. 6148.


Pret 880 euro/persoana ( cuplurile au reducere 865 eur/pers).
***Tura se tine cu grup minim de 4 persoane si aveti nevoie obligatoriu de pasaport!!!***

Tara nord-africana, Marocul incanta prin diversitatea peisajelor, cultura si istoria bogată dar și prin ospitalitatea oamenilor.
In tura noastra din Maroc veti avea parte de o ascensiune pe cel mai înalt vârf din Munţii Atlas – Jebel Toubkal 4167m, iar în partea a doua veţi trăi live o experienţă unică descoperind Sahara şi stilul de viaţă berber!

Ziua 1, joi 8 septembrie
Bucureşti – Marrakech – Imlil, la poalele muntilor Atlas.
Dimineata devreme ne vom intalni  în aeroportul Otopeni pentru a ne îmbarca pentru zborul spre Marrakech.
Dupa cateva ore de zbor, spre seara vom ajunge pe aeroportul Menara din Marrakech.
Ghidul nostru marocan ne va astepta la aeroport si impreuna vom efectua transferul spre riad-ul unde ne vom caza, la poalele muntilor Atlas, in localitatea Imlil, un frumos sat de munte.
Vom avea de mers cam 60 minute cu microbuzul circa 65 de km pana in frumoasa asezare montana.
Vom lua cina oferita de ghidul nostru marocan chiar in pensiunea noastra si ne vom bucura de aerul tare al muntilor Atlas!
Petrecem seara si noaptea in riad – Imlil la 1800m.

Ziua 2, vineri 9 septembrie
Imlil – Sidi Chamharouch – Refugiul Toubkal, 3207m
După micul dejun luat devreme la riad-ul nostru din munti ne vom întâlni cu muletierii si vom preda o parte din bagajele noastre pentru a fi duse la cabana de la cota 3200m.
Ne vom plimba prin satele berbere alături de un ghid montan al zonei, pentru a ajunge la Sidi Chamharouch (2500 m), unde vom face pauză de masă.
De aici vom mai urca circa 2 ore si jumatate – 3h pana la refugiul Toubkal (3207 m) unde vom servi un pahar de ceai de mentă şi vom putea face un duş fierbinte!
Acesta are rolul de a ne oferi posibilitatea sa ne împrospătăm forțele pentru ascensiunea pe vârful Toubkal.
Ascensiunea nu este una grea, nu are pasaje tehnice, semănând cu urcarea catre creasta muntilor Fagaras de exemplu, insa la altitudinea de 3000m.
Trebuie sa aveti totusi conditie fizica buna!
Timpul total de hiking in aceasta zi aprox. 5-6 ore.
Dificultate: usor, pe o poteca turitica bine amenajata.
La cină vom servi o mâncare tradiţională marocană.
Cazare şi cină la refugiul Toubkal.

Ziua 3, sambata 10 septembrie
Astazi este ziua varfului!
Refugiul Toubkal – Vârful Toubkal – Refugiul Toubkal, 3207m – Imlil
Ne vom trezi la ora 4:00 dimineata pentru a servi micul dejun şi vom începe ascensiunea la ora 5 am.
Vom avea de urcat circa 900m diferenta de nivel pe un traseu abrupt, dar fara dificultati tehnice, diferenta pe care o vom parcurge in aproape 4-5 ore.
La fiecare pas vom putea admira o frumoasă panoramă a Munţilor Atlas, a satelor şi a văilor berbere.
Pe vârful Jebel Toubkal, la cota 4167m altitudine vom face o pauză pentru fotografii şi pentru a ne odihni cateva clipe, asa incat sa ne bucuram de soarele Africii si de frumusetile acestui tinut!
Coborâm la refugiul Toubkal in circa 3 ore si ne pregatim sa servim prânzul, iar apoi vom cobori spre riad-ul nostru din Imlil, acolo unde vom ajunge dupa circa 5 ore de mers.
Vom servi o cina berbera împreună cu ghidul nostru si vom sta de povesti sub cerul instelat al Africii de Nord!
Cazare şi cină la riad în Imlil.

Ziua 4, duminica 11 septembrie
Imlil – Tichka pass (2260m) – kasbaha Telouet – Valea Ounila – Satul Ait Ben Haddou – Ouarzazate.
Dimineata la ora 8 vom servi micul dejun si apoi ne imbarcam in microbuz si urmeaza sa traversam mai întâi Pasul Tizi n’Tichka (2260 m) din Munții Atlas, iar de-a lungul acestui drum sinuos din munti vom avea ocazia sa observam cateva sate berbere, dar si cateva oaze care se afla situate pe marginea puținelor râuri din Maroc.
Vom vizita cetatea Ait Ben Haddou monument UNESCO din 1987, considerata cea mai veche Kasbah din Maroc, locatie in care au fost filmate cadre din filmul istoric “Gladiator” cu Russell Crowe.
După ce servim prânzul la una din terasele din aceasta zona ne vom continua drumul spre Ouarzazate si vom avea ocazia sa vizitam o alta kasbah, si anume Taourirt, urmand apoi sa ne indreptam catre valea Dades, cea plina de verdeata si de plantatii de trandafiri.
Ne vom petrece noaptea într-un riad din aceasta frumoasă și ospitaliera vale marocana.
Cazare şi cină la riad în Dades Valley.
Trebuie sa stiti ca:
Kasbah era folosită drept rezidență de liderii comunităților, dar și pe post de adăpost când orașul era supus unor atacuri, aceasta cetate are ziduri înalte și nu are ferestre. Atunci când a început colonizarea, în Maroc și Algeria se regăseau un număr mare de kasbah, care s-au păstrat pentru mai mult de 100 de ani.

Ziua 5, luni 12 septembrie
Dades Valley – Cheile Dades – Cheile Todra – Dunele de nisip din Deşertul Merzouga.
După micul dejun la riadul nostru din valea Dades, ne îmbarcăm în mașină si vizitam defileul fascinant al raului Dades, un impresionant canion stancos, vechi de milenii!
Vom continua apoi excursia noastra marocana către cheile Todra, un alt loc minunat, unde vom putea face fotografii cu peisajul extraordinar din jurul nostru!
Vom servi masa de pranz in micutul orasel Tindjad si vom trece apoi si prin Erfoud sau „Capitala marocana a fosilelor”, elemente vechi de mii de ani!


In jurul orei 16 vom ajunge in preajma dunelor de nisip din deșertul Merzouga, parte a imensitatii Saharei. Aici ne vor astepta ghizii desertului cu camilele lor. Astfel vom parcurge timp de aproximativ o ora dunele deșertului Sahara călare pe cămile! Fiecare dintre noi va călări propria lui camila!
Vom ajunge la oaza noastra din inima Saharei, ne vom opri la locul de tabără si unde vom urca pe dune pentru a admira impresionantul apus al soarelui in desert!
Apoi gazdele noastre ne vor servi cina, vom bea un ceai berber si ne vom delecta cu minunatele Tajine, felul traditional de mancare marocan!
Ne vom pregăti pentru o noapte la foc de tabara, sub stelele desertului.
Suntem in inima deșertului Sahara, asa ca noptile sunt reci, asadar ne pregatim cu haine groase si ceai cald, asa incat experienta sa fie cat mai placuta! Vom dansa dupa ritmuri berbere si vom canta împreună cu ghizii marocani!
Cazare şi cină în tabara de corturi berbere în deşert.

Ziua 6, marti 13 septembrie
Deșertul Merzouga – Ouarzazate – Marrakech
In aceasta dimineata ghizii nostri berberi ne vor trezi devreme pentru a admira răsăritul soarelui in Sahara! La ora 8:00 luăm micul dejun usor apoi mergem pe cămile cam 1 h si jumatate pana la hotelul situat chiar la punctul de plecare spre desert, pentru a face un duș.
Vom pleca cu mașina spre Marrakech, trecând prin Tafilafet, o oaza cu multi palmieri.
Vom lua masa de prânz în Ouarzazate si apoi vom continua drumul nostru spre Marrakech trecând prin pasul Tiz-n-Tichka (2260 m). Ajungem în Marrakech aprox. la ora 17.30-18.
Ne va rămâne timp insa si pentru a explora orașul la lumina serii, urmand sa mergem in cunoscuta piața Djemaa el Fnaa, loc de întâlnire al marocanilor îndrăgostiți de muzică si dansuri, dar si de mancaruri bune!
Cazare în riad în Marrakech.

Ziua 7, miercuri 14 septembrie:
Zi de plimbare și relaxare în Portul Essaouira , oras pe care il vom vizita împreună!
Vom vizita câteva obiective turistice, portul pescaresc, catatea si stradutele cu magazine si tarabe sau vom face baie in Oceanul Atlantic, iar seara  vom reveni in Marrakech
Cazare in riad în Marrakech.

Ziua 8, joi 15 septembrie:
Zi de plimbare și relaxare în Marrakech , oras pe care il vom vizita împreună!
Vom vizita câteva obiective turistice și culturale importante ale acestuia (palate si gradini), urmând ca seara să o petrecem în celebra piata Djemaa el Fnaa, acolo unde vom asculta muzica berbera și vom putea face ultimele cumpărături de cadouri nord-africane pentru cei dragi!
Cazare in riad în Marrakech.

Ziua 9 vineri 16 septembrie:
Ziua întoarcerii în România.
Vom avea zborul catre țară in prima jumatate a zilei, iar spre seara vom ajunge în București, încântați de frumusețile din nordul Africii!
Tarif 880 euro/persoana ( cuplurile au reducere 865 eur/pers).

Ce aveti inclus?
– Transfer aeroport Marrakech – Imlil, la poalele muntelui cu microbuzul
– Transfer cu microbuzul Marrakech-Imlil – Ourzazat – Merzouga – Marrakech
– Transport cu microbus Marrakech- Esaouira si retur
– 3 noapti de cazare cu mic dejun în riad în Marrakech
– 2 nopti cazare cu demipensiune (mic dejun şi cină) la riad în Imlil
– 1 noapte cazare cu pensiune completă la Refugiul Toubkal.
– 1 noapte cazare cu cină si mic dejun la corturi berbere în deşert
– 1 noapte cazare cu mic dejun şi cină la riad în Dades Valley
–  plimbarea cu cămilele în desertul Sahara, ghizi berberi insotitori
– catârii pentru bagaje şi persoane însoţitoare – muletieri
– bucătar
– Ghid montan marocan autorizat
– Ghid montan roman autorizat care a mai urcat vârful Jebel Toubkal din munții Atlas și cunoaște bine ruta!
Tariful nu include:
– Bilet de avion Bucureşti – Marrakech – Bucureşti
– Mesele nespecificate la Servicii incluse
– Băuturile alcoolice şi nealcoolice
– Bilete de intrare la obiectivele vizitate în Marrakech
– Bacşişuri pentru ghizii marocani (circa 40-60 euro/persoană)
– Asigurarea medicală.
Atentie!
Pentru ascensiunea pe varful Jebel Toubkal și excursia in deșertul Sahara aveti nevoie de:
– geaca gore-tex si pantaloni de hiking
– bocanci cu talpa aderenta
– Bete telescopice
– Sac dormit (ușor) temperatura de confort 0°C
– Rucsac mare 70-80 litri pt catari (sau duffel bag)
– Rucsac tura cca 20-35 litri
– Mănuși
– Echipament personal obișnuit: tricouri, bluza corp, polar, ciorapi, căciulă etc
– Crema solara FPS 50
– Ochelari de soare
– Lanterna frontală
– Trusa medicală personal, etc.


Pentru excursia în deșertul Sahara se recomanda îmbrăcăminte obișnuită, dar nu uitati că noaptea temperatura coboară pana spre 7-10 °C. Ca si încălțăminte, este preferabil sa aveti adidași (nu sandale). Un polar sau un puf va va fi foarte util in timpul serii in desertul Sahara!
Pentru a lua parte la acest eveniment nu este suficient sa dati “join” pe Facebook, ci trebuie sa ne scrieti cate ceva despre experienta voastra montana si dupa o discutie cu organizatorii, sa ne confirmati participarea, achitand taxa de inscriere de 865 euro, pana la data de 15 august. Daca anulezi participarea dupa aceasta data trebuie sa gasesti inlocuitor.(in caz de carantina nationala sau alte “blocaje” reprogramam tura sau restituim banii)
Informatii despre cazare, tarife, ghidaj, zborul cu avionul si înscriere in excursie la adresele:
drumetiiinromania@gmail.com sau la telefon/WhatsApp:
0726 279 537-Cristi.

Ne vedem prin munti! #Sprevarf